21 februarie 1984 a fost ziua neagră, care a curmat destinul unui mare fotbalist, un reper, o legendă, poate o bogăţie a clubului Universitatea Craiova, şi nu numai, oricum, un simbol al Olteniei: Ilie Balaci. Avea 27 de ani, când la Baia Mare, într-o partidă de campionat, memorabilă, fundaşul Grigore Arezanov, printr-un atac imprudent, i-a provocat ruptură de ligamente, într-un moment în care Ilie Balaci era pe val, cum se spune, după un sezon competiţional anterior, fabulos, la capătul căruia reprezentativa de fotbal a României se calificase pentru Euro 1984 din Franţa şi unde, Ilie Balaci nu avea să participe. Nimeni nu a crezut atunci, pe moment, ce hotărâse destinul. Peste ani şi ani îşi va reaminti că avusese o presimţire neagră: ceruse schimbare antrenorului Constantin Oţet şi Adrian Popescu ieşise la încălzire de minute bune. Dacă s-ar fi operat înlocuirea înaintea “ciocnirii cu Arezanov”, cine mai ştie. Şi începea deşertul. De ce nu a ajuns Ilie Balaci, pentru un necesar tratament de recuperare la o clinică din RFG, cum se recomandase, a fost mereu o întrebare, mai mult retorică, fiindcă inclusiv inegalabilul jucător, nu a primit răspunsuri convingătoare, în nicio împrejurare. În arhivele CNSAS – Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii – s-a scris, există mai multe rapoarte de supraveghere al căror obiectiv ar fi fost „Iordan” – Ilie Balaci, suspicionat că ar putea rămâne în străinătate, dacă şi-ar fi „reparat” piciorul. Era o supoziţie şi nimic mai mult. Nicio probă certă. Fiindcă Ilie Balaci văzuse lumea, şi nu fusese traversat, în nicio împrejurare, de un asemenea gând. Nici selecţionerul Mircea Lucescu nu s-a dat peste cap, pentru a-l avea apt la Euro 1984, şi cu atât mai puţin conducerea anemică de partid a Doljului, lipsită e drept de forţă, nu a îndrăznit demersuri curajoase la vârf. Deşi Ion Radu, liderul comuniştilor de la Dolj, care avea să fie ulterior promovat, putea, este o prespunere, încerca un astfel de demers temerar, dar nu a făcut-o. Sau nu a riscat. Ştefan Andrei, în memoriile sale, nu aminteşte de această poveste. Ne-a relatat însă, într-o împrejurare, că ar fi încercat câte ceva, dar defectarea lui Alexandru Sătmăreanu, născut Sandor Szatmari, la Oradea, de la Dinamo Bucureşti, cunoscut sub numele de Sătmăreanu II (Pechi), rămas în RFG în 1979, a fost neşansa lui Ilie Balaci. „Tovarăşul şi tovarăşa” ar fi fost rău supăraţi pe această poveste. Mai defectase anterior, în 1982, Marcel Răducanu de la Steaua, pe aceeaşi filieră, cu un impresar de origine maghiară – Berger. Şi nimeni nu a mai îndrăznit diligenţe pentru Ilie Balaci. Deşi trecuseră… cinci ani, de la rămânerea în RFG a lui Sătmăreanu II şi doi ani de la fuga lui Marcel Răducanu. Faptul că nu a fost cooptat în lotul lărgit pentru Euro 1984, după ce contribuise decisiv la marea calificare, era un… semn. Ilie Balaci n-ar fi rămas, cu siguranţă, în străinătate, aşa cum l-am cunoscut, fără acceptul oficialităţilor de la Bucureşti. Mari cluburi europene erau interesate de un astfel de jucător, de mare calitate, despre care aveau cunoştiinţă din evoluţiile anterioare în cupele europene, este posibil să-l fi ispitit, dar drumul era lung. Există convorbiri înregistrate între Ilie Balaci şi Nicolae Covalenco, un jurnalist stabilit prin Olanda, în care jucătorul craiovean, „Minunea blondă” cum i-au spus mulţi, spera să ajungă în Franţa la turneul final. Nu s-ar fi „rupt” însă, pentru nimic în lume, îndrăznesc să cred, de cei de acasă, de „Burtă” – Gabi Boldici, Cristea – fratele lui Gabi, şi atâţi alţi prieteni din copilărie, de Craiova, care îl diviniza. E o părere. Scârbit de indiferenţa autorităţilor locale, de-a dreptul letargice, va pleca la FC Olt, pentru două sezoane, apoi Dinamo Bucureşti, pentru alte două sezoane, unde s-a şi retras în 1988, purtând mereu în suflet o frustrare nevindecată. El care nu avusese complexe în faţa starurilor europene: s-a distrat cu Gentille, campion al lumii, cu Tresor, Passarella, Tigana, Giress, Antognoni, Brehme, Briegel şi mulţi alţii, pe care îi vedem la retrospectiva Eurosport la capitolul “The best players in history”. Ziariştii Marius Mitran şi Marian Olaianos – întâmplarea este povestită în minunata carte “BASMUL FOTBALULUI” a lui Marian Nazat şi Marius Mitran – au ajuns la Bistreţ de unde se trăgea Ilie Balaci, dar şi în Kuweit, comparându-l pe “marele blond” cu Alexis Zorba pentru neastâmpărul şi setea de viaţă, comparabile cu personajul închipuit de Kazantzakis. Ilie Balaci a fost, neîndoielnic patronul moral al Craivei Maxima, cum îl eticheta L’Equipe Magazine. El care făcuse, în atâtea şi atâtea rânduri, fericită o lume, capabilă să uite vicisitudinile vieţii, şi i s-a întors spatele, cu ingratitudine, astăzi, este plâns de noi toţi. Ce e viaţa, uneori, şi cu câtă lejeritate poate fi suportată… sublimarea. Ilie Balaci, 62 de ani, a decedat, în urma unui atac cerebral. În jurul orei 9:30, ieri-dimineaţă, la locuinţa sa, era prezent SMURD-ul şi intervenţiile de resuscitare ale medicilor erau în plină desfăşurare. Din păcate, fără reuşită.
