Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi AristiaAman” organizează şi în acest an “Conferința Internațională Stat și Societate în Europa”. Ajunsă la cea de-a XI-a ediţie, conferinţa se va desfăşura sub egida „Anului Centenar”, în perioada 24-26 octombriea.c., având ca temă principală Centenarul MariiUniri.
Evenimentul este organizat de biblioteca doljeană în parteneriat cu Academia Română, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi Universitatea din Craiova şi se adresează studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor, profesorilor, cercetătorilor şi tuturor specialiştilor cu expertiză în diverse domenii.
În cadrul acestei manifestări, cotidianul regional “Cuvântul Libertăţii”, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR) şi Universitatea din Craiova – Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism, organizează un panel, joi, 25 octombrie 2018, ora 17.00, la Sala „Biblioteca Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu” a Bibliotecii Judeţene Alexandru şi Aristia Aman din Craiova, tema de dezbatere fiind “Implicarea puterilor externe în dezinformarea europeană”.
Speakeri principali :
- Dl. Petrişor Peiu : doctor al Universităţii Politehnica din Bucuresti, coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN)
- Dl Cătălin Aramă : directorul general CERT-RO: Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică
- Dl Iulian Alecu, directorul general adjunct CERT – RO
- Dl Constantin Crăiţoiu : cadru universitar, Facultatea de Sociologie, Universitatea din Craiova