Consilierul de stat László Borbély: România a devenit un hub regional pentru Dezvoltare Durabilă

0
461

Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, László Borbély, a subliniat importanța finanțării și implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă 2030, în cadrul unui eveniment de schimb de bune practici desfășurat, la Geneva, în cadrul World Investment Forum. Consilierul de stat a exprimat deschiderea României pentru parteneriate naționale și internaționale în vederea implementării Agendei ONU 2030: „România a devenit un hub regional pentru Dezvoltare Durabilă. Parlamentul a găzduit deja patru întâlniri ale Uniunii Interparlamentare privind Agenda 2030. Parteneriatele reprezintă singura cale prin care se poate asigura un viitor sustenabil. Mă bucur să constat că există un interes internațional în acest sens și vă asigur că România va continua să joace un rol pro-activ în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă”, a declarat László Borbély.

Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă a anunțat că România va fi gazda unui eveniment internațional la care vor participa miniștri de resort ai statelor care fac parte din patru parteneriate privind implementarea Agendei 2030: „Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, alături de Ministerul pentru Afaceri Externe, și în parteneriat cu UNECE organizează la București o conferință inter-ministerială de nivel înalt pentru implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă la care vor participa reprezentanți din Uniunea Europeană, Parteneriatul Estic, Asia Centrală și Balcanii de vest. Evenimentul se va desfășura pe 16 aprilie 2019, în cadrul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene”, a mai adăugat consilierul de stat.

Investițiile în dezvoltarea sustenabilă reprezintă tema principală a World Investment Forum 2018, care se desfășoară în aceste zile la Geneva, în prezența a mai multor șefi de state și de guvern.  La evenimentul dedicat implementării Agendei 2030 au mai participat: Gabriela Cuevas Barron, președinte al Uniunii Interparlamentare; Michael Møller, director general Biroului Națiunilor Unite de la Geneva; Martin Chungong, secretar-general al Uniunii Interparlamentare reprezentanți ai instituțiilor globale și ai mediului de afaceri.