Pase scurte, pase lungi: Craiova a mai trecut un examen

0
46

Rămânând cu picioarele pe pământ, cum se spune, o victorie în deplasare la Chiajna (2-1) n-ar părea la prima vedere un rezultat „fermecător”. Numai că, ilfovenii veneau după un şir de victorii consecutive, după ce trecuseră de ACS Timişoara, pe terenul acesteia (3-0), Voluntari (1-0), Sepsi (2-1) şi Dinamo (3-2) – de asemenea în deplasare. Cu un nou antrenor, Ion Moldovan, „comisarul”, se anunţa, neîndoielnic, o piatră tare. Chiajna avea ceva de exprimat, o partitură tactică, pe lângă o ambiţie bineînţeles sporită. În primul rând, Ion Moldovan dorea să-i arate ceva lui Devis Mangia: densitate sporită în propria jumătate de teren, la fiecare atac al Craiovei, închiderea culoarelor de acces spre poarta lui Caparco şi pasă lungă după recuperarea balonului spre rapizii Paul Batin, Thaer Bawab sau Răzvan Grădinaru. Fostul dinamovist Ion Moldovan era convins că-l va „momi” pe Devis Mangia să atace cu toate liniile, în dorinţa deschiderii scorului cât mai repede cu putinţă, urmând a specula inprudenţele. Numai că italianul „n-a muşcat” din provocare şi calm, imperturbabil de pe margine, şi-a condus echipa aidoma unui veritabil dirijor, de concert simfonic, prin semnale cât mai discrete. Craiova a desenat frumos, printr-o geometrie a paselor, plăcută ochiului, pe terenul Chiajnei şi deschiderea scorului a venit la o fază de „fotbal mare”. Marius Briceag, aidoma lui Marcelo, ştiţi de cine e vorba, s-a infiltrat în atac, a primit o pasă luminoasă „printre”, şi a centrat în faţa porţii adverse unde Alex Băluţă, rebotezat „Balutinho” şi de marele Radu Cosaşu, care a văzut destul fotbal la viaţa lui, descântând Craiova, când zaibărul de Băileşti i se părea mai bun decât vinurile roşii de Bordeaux. Şi Sandu Băluţă, despre care vorbeam, căpitanul echipei, a deschis scorul. De acord că nu există un superlativ mai potrivit decât „binişor”. Dar Craiova a făcut poate cel mai plăcut meci al său în actualul sezon. S-a văzut egalată, surprinzător, la o fază fixă, de Andrei Marc (min. 88), care s-a bucurat prematur, fiindcă Ivan Martic a dat lovitura de graţie (min. 92). Moment în care Devis Mangia părea…Antonio Conte, la sfârşitul partidei Chelsea-Watford. Victorie mare, muncită şi meritată. Obţinută graţie unei gândiri tactice, să-i spunem inspirate, ca să fugim de cuvintele mari, şi deplinei mobilizări a echipei în finalul jocului, când a fost clar că refuza…remiza. Craiova, prin jocul ei articulat, daţi-ne voie să bătem puţin câmpii, ridică nivelul calitativ al campionatului nostru, aşa cum este el şi aşteaptă inaugurarea noului stadion, când va reaminti cârcotaşilor, că de aici a pornit, cu ani în urmă, „marea aventură europeană a fotbalului românesc”. După ani şi ani în care echipele româneşti serveau ca sparring partner, prin cupele europene. Şi încă un detaliu: la nivelul jocului echipei craiovene este şi frumoasa ei  galerie, plăcută realmente şi prin repertoriul, dar şi prin înflăcărare, aflată parcă în repetiţie finală pentru ce va urma pe noul stadion. Vine acum un meci de Cupa României, la Braşov, cu Sepsi, şi apoi marea ciocnire cu FCSB, apăsată psihologic ca şi CFR Cluj (care a pierdut aseră la Ovidiu contra echipei lui Hagi, Viitorul: 0-1). Între timp revine şi …Alex Mitriţă. Şi vorba regretatului „Tinel” Stănescu, pe când era antrenor la Craiova: să vedem cine-l „ţine”. Adică, cine-l struneşte! Craiova e pe val!