Calafat : 5 milioane de euro sunt investiţi în proiectul de asfaltare

0
449

USL se clatină la Calafat, iar săptămâna trecută, au apărut şi primele semne. Proiectul care a agitat apele a fost cel legat de asfaltarea localităţilor arondate la municipiul Calafat, în valoare de 5 milioane de euro.  Cu cinci voturi împotrivă, patru din partea PSD şi unul de la PDL, proiectul de asfaltare dedicat localităţilor Basarabi, Ciupercenii Vechi şi Golenţi a trecut, dar dialogul dintre primar şi consilieri muncipali a fost unul destul de dur.   

Săptămâna trecută, într-o după amiază s-a desfăşurat, Şedinţa Extraordinară a Consiliului Local Calafat unde au fost supuse dezbaterii şi aprobării trei puncte pe ordinea de zi. Cel mai important punct care a încins spiritele, mai ales în tabăra PSD, a fost cel care referitor la finanţarea unui studiu de fezabilitate pentru demararea unui proiect de peste 5 milioane de euro în vederea asfaltării străzilor din localităţile Basarabi, Golenţi şi Ciupercenii Vechi. Fostul primar al municipiului Calafat, Petre Trăistaru s-a arătat nemulţumit de faptul că trebuie plătită suma de 70.000 lei pentru acest studiu ca şi pentru altele care în opinia domniei sale nu s-au concretizat, cerând ca într-o şedinţă viitoare să fie examinate toate studiile de fezabilitate.

Consilierii PSD au votat împotrivă

Mircea Guţă

Consilierul PSD, Petre Trăistaru a declarat printre altele că nu înţelege nici termenul de asfaltare prin metode alternative şi de ce nu se asfaltează şi strazile din Calafat. Primarul în funcţie, Mircea Guţă i-a explicat consilierului social-democrat că orice proiect de acest gen trebuie însoţit obligatoriu de un studiu de fezabilitate deoarece numai aşa poate fi prins pentru o eventuală finanţare. Despre celelalte proiecte pentru care au fost făcute aceste studii, primarul Mircea Guţă a afirmat că ele sunt depuse şi aşteaptă finanţarea, iar ca dovadă în următoarea şedinţă va aduce o listă de la Consiliul Judeţean şi ministerele de resort unde aceste studii şi proiecte sunt depuse. Edilul Calafatului a afirmat că nu poţi obţine nimic fără a respecta nişte paşi ceruţi de legislaţia în vigoare mai ales ca Instituţie Publică. Primarul Calafatului i-a mai spus consilierului PSD, Petre Trăistaru, referitor la străzile din Calafat, că acele proiecte sunt depuse, însă asfaltare pe cele trei sate a venit în urma OUG 28/2013, care are ca obiectiv principal modernizarea localităţilor aparţinătoare municipiilor sau oraşelor din România, prin fonduri europene.

Metoda este utilizată şi în SUA

Pentru a nu exista niciun fel de probleme, administratorul public, Dan Vârtopeanu, a venit cu o serie de lămuriri în legătură cu această nouă metodă de asfaltare, adică nouă pentru noi, deoarece realizarea terasamentului pe bază de enzime este un procedeu folosit de mult timp în SUA şi Europa. Acest procedeu constă în înlocuirea betonului pe care se pune asfaltul cu un amestec de pământ şi enzime speciale care prin tasare se cimentează, având aceleaşi proprietăţi ca şi betonul, însă cu costuri mult mai reduse. Străzile cuprinse în acest proiect sunt următoarele : la Ciupercenii Vechi :  Strada Mare; Strada Rândunica; Strada Florilor; Strada Berzelor; Strada Viticultorilor; Strada Salupei; Strada Carierei şi Strada Morii. În localitatea Basarabi se vor asfalta următoarele străzi : Strada Salcamului; Strada Comani; Strada Libertăţii; Strada Moşilor; Strada Nucilor; Strada Cireşilor; Strada Paraganului; Strada Păltiniş şi Strada Pescarilor. Iar în localitatea Golenţi : Strada Izvorul Rece; Strada Bucegi; Strada Livezi; Strada Someş; Strada Făgăraş şi Strada Poporului.

CRISTIAN RUDĂREANU