Asociaţia „Vasiliada”, în parteneriat cu Universitatea din Craiova – Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Federaţia Patronatelor din regiunea Oltenia – FPRO, derulează din luna februarie a acestui an proiectul “Servicii Integrate pentru Ocupare”, care are drept obiectiv principal dezvoltarea de servicii sociale integrate pentru facilitarea accesului pe piaţa muncii a persoanelor vulnerabile, din judeţele Dolj şi Gorj.
În prima etapă a acestui proiect, s-a aplicat o cercetare sociologică ce a contribuit la selectarea a 20 de comunităţi cu număr mare de persoane inactive, comunităţi din judeţele Dolj şi Gorj în cadrul cărora specialiştii vor acorda servicii sociale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Tot în această etapă au fost selectate în cadrul comunităţilor persoane-resursă care urmează să fie calificate ca mediatori sociali şi care vor sprijini echipa de specialişti în procesul de selectare a beneficiarilor din fiecare comunitate. Astfel, în perioada 17-20 octombrie, la Craiova a fost organizat cursul de formare în calificarea de mediator social, pentru persoanele-resursă selectate în cadrul comunităţilor. Toţi cei 20 de absolvenţi ai cursului vor primi certificate eliberate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, pentru calificarea de mediator social.
Proiectul “Servicii Integrate pentru Ocupare” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 5, “Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul Major de Intervenţie 5.1., “Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare”.