12 voci din Dolj, în competiţie pentru Festivalul „Maria Tănase”

0
345

Doar o lună până la cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului-Concurs Naţional al Interpreţilor Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase”, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Dolj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Dolj. Ca în fiecare an, pentru o mai bună reprezentare în competiţie a judeţului nostru se organizează o preselecţie la nivel local, tinerii interpreţi doljeni neavând dreptul să se prezinte la preselecţia generală, din 21 noiembrie, dacă nu au participat la aceasta.

Numărul redus de înscrişi – şase, toţi solişti vocali – a făcut însă ca preselecţia judeţeană să se amâne din data de 15 pe 29 octombrie a.c. După cum a precizat Nicolae Dumitru, reprezentant al CJCPCT Dolj, între timp cifra s-a dublat, însă şi ceilalţi şase care aspiră să urce pe scena Festivalului sunt tot solişti vocali… Se prea poate, în aceste condiţii, ca Doljul să nu fie reprezentat în concurs – cum s-a mai întâmplat la ediţiile precedente – de nici un solist instrumentist.

Înscrieri la preselecţia locală se fac, aşadar, în continuare la sediul CJCPCT Dolj, din strada „Alexandru Macedonski” nr. 28 (tel. 0351/17.69.84, 0351/17.69.85, 0251/524.844), zilnic, între orele 8.00 şi 16.00, până vineri, 28 octombrie, aşteptaţi fiind interpreţi de muzică populară românească, solişti vocali şi instrumentişti, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani. Preselecţia se va desfăşura a doua zi, începând cu ora 10.00, în faţa unui juriu de specialitate, format din personalităţi ale vieţii culturale craiovene. Repertoriul participanţilor trebuie să includă obligatoriu o baladă sau o doină şi o horă ori o sârbă din zona etnografică Dolj – pentru soliştii vocali, doină, horă şi sârbă – pentru instrumentişti. Cei care vor trece cu succes de această selecţie nu se vor califica direct în Festival, ci se vor prezenta şi la preselecţia naţională. Doar aceia care vor fi declaraţi admişi după această etapă vor urca pe scena Festivalului „Maria Tănase”.

Manifestarea se va desfăşura în perioada 21-26 noiembrie, în sala Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, îl are ca director pe Mihai Fifor, iar ca realizator – pe Elise Stan, de la TVR. Prezentatoare va fi Iuliana Tudor, iar preşedinte al juriului – maestrul Tudor Gheorghe. Valoarea totală a premiilor care vor fi decernate se ridică la peste 5.000 de euro, numai Marele Premiu – Trofeul „Maria Tănase” fiind de 1.000 de euro.