Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Caracal, o victimă a subfinanţării cercetării

0
120

Activitatea de cercetare agricolă, asemenea întregii activităţi de cercetare din România, rămâne subfinanţată, deşi raportat la valoarea din PIB a acestei activităţi (de 3,8% în 2020) şi la nivelul exporturilor (de 4.3 miliarde de euro anul trecut), statul român ar trebui să aloce fondurile necesare dezvoltării acestui sector cu valoare adăugată mare pe termen lung.

Pandemia de coronavirus ne-a arătat, printre multe alte vulnerabilităţi, şi faptul că nu e bine să ne bazăm pe importuri, mai ales atunci când vine vorba de alimente şi produse de bază. Dublarea crizei sanitare de o criză alimentară ar fi avut efecte de-a dreptul catastrofale.

Dacă ne gândim la scenariul conturat în urmă cu mai bine de un an de secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Cristian Nicolae Pârvan, în care “următorul război va fi unul alimentar”, autorităţile trebuie să înţeleagă că sprijinirea cercetării agricole este mai mult decât o necesitate.

Ani de zile cercetarea a fost marginalizată şi subfinanţată, iar fostele staţiuni de cercetare din mai toate judeţele ţării se confruntă cu mari dificultăţi în acoperirea cheltuielilor, în întreţinerea bunurilor aflate în proprietate – multe din ele ajunse acum în paragină -, dar şi cu lipsa echipamentelor performante necesare exploatării suprafeţelor agricole deţinute. Pe lângă degradarea patrimoniului, lipsa banilor pentru cercetare şi  salarizării necorespunzătoare a generat plecarea cercetătorilor cu experienţă. Pe cale de consecinţă producerea de material biologic autohton, de seminţe cu un randament şi o adaptabilitate climatică superioară celor din import, a avut de suferit. De altfel, invazia soiurilor străine, care nu au fost proiectate genetic pentru condiţiile climatice din România şi, prin urmare, s-au dovedit a fi mai puţin productive şi mai sensibile la boli sau secetă, se datorează în mare parte şi incapacităţii staţiunilor de cercetare de a acoperi necesarul din piaţă.

O asemenea situaţie se întâlneşte la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Caracal, din subordinea Universităţii din Craiova, singura unitate de cercetare din regiunea Olteniei în care se pot testa culturile atât în regim irigat, cât şi în regim neirigat, astfel încât să poată fi monitorizate diferenţele de producţie în vederea justificării rentabilităţii irigării soiurilor în cauză. Din cauza subfinanţării activităţii de cercetare, unitatea se luptă cu tehnologia învechită utilizată în cadrul activităţilor specifice (ex. însămânţarea parcelelor destinate testării hibrizilor/soiurilor, recoltarea) şi cu incapacitatea de a iriga integral suprafeţele agricole cultivate.

Pentru a putea supravieţui, SCDA Caracal, ca multe alte staţiuni de cercetare din ţară, a încheiat contracte cu mari operatori străini pentru testarea/dezvoltarea unor seminţe/hibrizi, pe care acestea le pun la dispoziţia unităţii de cercetare-dezvoltare, şi riscă astfel să se transforme într-un simplu prestator de servicii, cu o activitate orientată predominant către soiurile străine în detrimentul celor autohtone. Anual, la SCDA Caracal se testează aproximativ 100 de hibrizi străini, beneficiarii rezultatelor/datelor (parametri specifici precum evoluţie, rezistenţa la secetă, rezistenţa la scuturare etc.) fiind marile concerne, iar unitatea din Caracal un executant în slujba lor.

Ca efect, oferta de seminţe este limitată, insuficientă pentru piaţa agricolă de la nivel regional, necesităţile fermierilor locali de material săditor nemaiputând fi asigurate, pentru că se diminuează treptat suprafeţele destinate experimentelor, cu o producţie relativ scăzute de material biologic.

De promovare nici nu are rost să vorbim. Unităţile de cercetare nu dispun de fonduri cu acest scop şi nici de posibilităţi de acordare a unor facilităţi fermierilor. În atari condiţii, tendinţa agricultorilor români de a se orienta predominant către soiurile străine pare lesne de înţeles. Deşi acestea nu sunt la fel de rezistente sau productive ca soiurile româneşti, fermierii sunt atraşi de agenţii economici care vând seminţe străine prin strategii de marketing – organizarea de expoziţii/târguri de profil sau prin oferirea unor pachete de reduceri/facilităţi. Spre exemplu, MOSANTO sau BAYER le garantează fermierilor sămânța comercializată, în sensul că, dacă răsărirea din toamnă este afectată, societăţile oferă gratuit sămânţa pentru o nouă însămânțare ori o altă sămânță pentru acoperirea suprafeței pe care nu a răsărit cultura iniţială. Staţiunile de cercetare din România nu-şi permit să le garanteze fermierilor o nouă sămânţă.

Şi uite aşa, din suprafaţa totală cultivată în România, cota de piață deţinută în prezent de produsele autohtone este de aproape 10% pentru specia porumb şi floarea-soarelui şi 40% pentru specia păioase.

Ce s-ar putea face? Este necesară orientarea spre marketing, realizarea unor campanii de promovare a produselor, cu garantarea calităţii sămânţei prin ataşarea fişei tehnice, broşurii cu tehnologia de cultură (tehnologii, tratamente, îngrăşăminte), astfel încât să inspire încredere fermierului şi totodată să evidenţieze/dirijeze procesul prin care se pot obţine rezultatele/producţiile promovate.

SCDA Caracal ar trebui să identifice şi să acceseze surse alternative de finanţare, pentru a derula investiţiile necesare pe linia de producţie (tratamente, dezvoltare sistem de irigaţii, automatizări ale unor procedee), cât şi pe linia de depozitare. Accesarea fondurilor europene nerambursabile ar putea fi o soluţie, iar în redactarea cererilor de finanţare un rol important ar trebui să îl aibă specialişti cu expertiză din cadrul ordonatorului de credit, respectiv Universitatea din Craiova.

În prezent, la nivelul unităţii din Caracal sunt în desfăşurare 2 proiecte de cercetare pe specia păioase (grâu şi orz), pentru soiul de grâu fiind întreprinse demersuri în vederea omologării, în contextul în care produsul prezintă caracteristici promiţătoare (productivitate ridicată  – mai mare cu circa 1-2 tone peste media pe care o obțin acum fermierii cu soiuri autohtone precum “Glosa” – și o rezistență crescută la boli şi presiuni climatice – secetă). În lotul de testare dezvoltat la nivelul unităţii a fost deja obţinută o producţie de aproximativ 9 tone/ha.

Noul soi de grâu denumit “Caro” a fost introdus în reţeaua de testare a Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor (ISTIS), urmând a fi testat pe o perioadă de 3 ani, pentru a fi verificate calităţile obţinute/promovate de către dezvoltator/cercetător. În vederea omologării noului produs trebuie fie să prezinte în testare caractere specifice diferite/superioare faţă de soiurile martor, fie să depăşească din punct de vedere al producţiei, cu minim 15% ultimul soi de grâu din clasament (cel mai slab soi autohton în materie de producţie/ha) dezvoltat la nivel naţional. Cercetătorii de la Caracal vizează obţinerea unei producţii superioare soiurilor de păioase “Arieşan”, “Şimnic 30”, “Miranda”, “Danubiu”.

Pentru testarea şi omologarea noului soi, SCDA Caracal va trebui să aloce atât resurse umane specializate, laboranţi, cât şi resurse financiare considerabile. Şi aici rolul determinant îl poate juca Universitatea din Craiova, prin suplimentarea bugetului alocat cercetării, dar şi prin detaşarea unei părţi a personalului angajat în cadrul laboratorului de ameliorare din cadrul Facultăţii de Agricultură, în vederea susţinerii activităţii centrului de la Caracal.

Încheiem prin a reitera cu tărie că activitatea unităţilor de cercetare este indispensabilă susţinerii şi modernizării agriculturii, din prisma dezvoltării de noi tehnologii şi soiuri adaptate la factorii climatici actuali, de natură a creşte productivitatea, cât şi calitatea produselor comercializate pe piaţă.