Comisia a anunțat că va sprijini, cu suma de 15,7 milioane de euro, o nouă inițiativă ambițioasă de cercetare intitulată EU-RESPONSE, care va institui o rețea de cercetare clinică pentru tratamentul noului coronavirus și al altor boli infecțioase emergente. Finanțarea face parte din angajamentul în valoare de 1,4 miliarde de euro, pe care Comisia l-a asumat pentru cercetare și inovare în domeniul coronavirusului având drept scop dezvoltarea de vaccinuri, de noi tratamente și de instrumente de diagnosticare menite să prevină răspândirea virusului.
Comisarul Mariya Gabriel a declarat: „EU-RESPONSE constituie un pas important în direcția unor studii clinice intervenționale paneuropene, care nu numai că se desfășoară la scara de care avem nevoie pentru a evalua rapid tratamentele potențiale, ci se și pot adapta rapid pe măsură ce apar realități și idei noi. Această rețea europeană de studii clinice intervenționale îi va folosi în prezent Europei pentru a aborda problemele provocate de noul coronavirus și ne va ajuta să ne pregătim pentru amenințări viitoare, oferind viteză, amploare și solidaritate.”
Consorțiul EU-RESPONSE, condus de Institut National de la Santé et de la Recherche Médicale (INSERM – Institutul Național francez de Sănătate și Cercetare Medicală), reunește 21 de parteneri cu capacități de cercetare de renume mondial din 13 state membre ale UE și din Norvegia, Elveția și Turcia.