Controale la munca cetăţenilor străini

0
448

În urma acţiunilor întreprinse , poliţiştii de imigrări audepistat în situaţii ilegale doi cetăţeni străini. Pe numele acestora a fost emisă o decizie de returnare şi aplicată o sancţiune contravenţională de 1.200 de lei.Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Dolj au, desfăşurat, împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj şi inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj, în perioada 18 -20 septembrie pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate. În urma controalelor, au fost depistaţi doi cetăţeni, de 40, respectiv de 70 de ani, din Egipt şi Canada, care au intrat legal în România, dar nu au plecat la expirarea termenului de şedere. În cazulegipteanul, s-a luat măsura părăsirii ţării în termen de 15 zile, iar împotriva canadianului s-a procedat la sancţionarea contravenţională cu 1.200 de lei, deoarece legislaţia română interzice returnarea . De asemenea, două societăţi comercialeau fost amendate cu sancţiuni contravenţionale în cuantum de 11.500 de lei.