Logan al Poliţiei implicat într-un accident petrecut la Billa

0
321

accidentDoi agenţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au fost răniţi, marţi seară, după ce Loganul cu care se deplasau la un eveniment, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, a fost implicat într-un accident rutier. Autoturismul Poliţiei a fost lovit de un Audi, în intersecţia din apropierea centrului comercial Billa. În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările continuă.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, marţi seară, în jurul orei 20.00, Nicolae Ştefan, de 48 de ani, din Balş, judeţul Olt, în timp ce conducea un autoturism Audi A4 pe Calea Severinului, dinspre Filiaşi către centrul oraşului, a pătruns în intersecţia cu strada „Paşcani” şi a lovit un Logan al Biroului Poliţiei Rutiere Craiova care avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune şi care circula perpendicular pe direcţia de deplasare a autoturismului Audi, respectiv dinspre Liceul de Chimie către strada „Maria Tănase”.

Maşina de poliţie a fost avariată în urma impactului, iar cei doi agenţi au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru acordare de îngrijiri medicale, însă nu au rămas internaţi, suferind leziuni uşoare. În cauză a fost întocmit dosar penal. „În acest caz a fost întocmit un dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.