S-a prăbuşit în gol, în casa liftului

0
391

O femeie de 54 de ani, angajată a Centrului Regional de Tranzit Craiova din cadrul Direcţiei Regionale de Poştă Craiova, de lângă Gară, a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, ieri după-amiază, cu multiple fracturi, după ce a căzut în gol de la aproximativ 4 metri, în casa liftului. Incidentul s-a petrecut aproape de sfârşitul programului de lucru, iar poliţiştii şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Dolj au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele producerii evenimentului. Din primele verificări se pare că un contact al uneia dintre uşile liftului s-a defectat, deşi revizia acestuia este valabilă până la sfârşitul anului.

Potrivit primelor cercetări, se pare că femeia, Nuşa Bora, de 54 de ani, din Craiova, angajată cu vechime în cadrul Direcţiei Regionale de Poştă Craiova, care avea biroul la etajul al doilea al clădirii Centrului Regional de Tranzit Craiova, din vecinătatea Gării, a coborât, cu o colegă, afară, la o ţigară. Au vrut să urce înapoi, cu liftul, de la parterul imobilului, unde îl lăsaseră, iar Nuşa, văzând uşile deschise, a păşit, fără să-şi dea seama că, de fapt, liftul nu mai era acolo, astfel că s-a prăbuşit în gol, la subsolul clădirii.

La faţa locului a ajuns un echipaj al SMURD şi unul de la Secţia 4 Poliţie Craiova, iar medicii, după ce i-au acordat femeii primele îngrijiri, au transportat-o la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde s-a stabilit, după primele investigaţii, că suferise o fractură la umăr, la şoldul stâng şi o fractură de bazin. Reprezentanţii ITM Dolj spun că este vorba despre un eveniment cu pierdere temporară a capacităţii de muncă, astfel că angajatorul femeii, respectiv Poşta Rămână, trebuie să cerceteze cazul, însă, pentru mai multă siguranţă, a fost trimis un inspector de specialitate care să participe la cercetarea la faţa locului.

„De cercetarea evenimentului se ocupă angajatorul, iar noi avizăm sau respingem concluziile acestuia. Am dispus însă ca un inspector de la noi să fie prezent la cercetarea la faţa locului, iar din primele date pe care le avem, se pare că a părut o defecţiune la contactul uşii din stânga a liftului, care a rămas deschisă, deşi acesta nu mai era acolo”, ne-a declarat Cătălin Mohora, inspectorul-şef al ITM Dolj, precizând că revizia tehnică a liftului este valabilă până la 10.12. 2012.