Severică Mitrache: 55 de ani aniversaţi pe simeze

0
599

Arhitectul şi artistul plastic Severică Mitrache marchează împlinirea a 55 de ani de viaţă prin organizarea unei expoziţii de pictură la Sala „Artis” a Muzeului Judeţean Olt, al cărei vernisaj are loc astăzi, ora 18.00. La eveniment – reprezentând a şaptea expoziţie personală a artistului – sunt aşteptaţi, printre alţii, pictorii Paul Tudor-Balş şi Traian Zorzoliu, Florin Rogneanu, directorul Muzeului de Artă din Craiova, graficianul Gabriel Bratu, reprezentanţi ai unor instituţii de cultură. Născut la 24 septembrie 1956, la Timişoara, Severică Mitrache a absolvit, în 1980, cursurile Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti. Deşi a excelat ca arhitect, nu a abandonat marea sa dragoste pentru pictură, pânzele sale ajungând, în timp, să fie apreciate de artişti consacraţi. Lucrările sale se găsesc în colecţii particulare din Canada, SUA, Franţa, Germania, Grecia, Bulgaria, Italia şi Spania