Victor Piţurcă, noul antrenor al Ştiinţei!

0
690

După eliminarea din cupele europene, dar mai ales în urma contestărilor repetate de care a avut parte Cornel Papură din partea fanilor olteni, acţionarul principal, Mihai Rotaru, a decis să apeleze la favoritul suporterilor, Victor Piţurcă (63 de ani), pentru a conduce Universitatea Craiova pentru următorii 3 ani. Acesta va îndeplini funcţia de manager general al echipei, iar antrenor principal va rămâne Cornel Papură. De altfel, „Papi” a recunoscut că îi solicită sfaturi lui  „Piţi” de când a preluat Universitatea Craiova.

Primul mandat al lui Victor Piţurcă în Bănie a fost în sezonul 1994-1995, când Craiova, cu Craioveanu, Stângă, Gane, Papură, Gabi Popescu în echipă, s-a bătut la titlu cu Steaua, terminând pe locul 2. Piţurcă a preluat în 2010 din nou Craiova, fiind instalat de Adrian Mititelu, care însă după câteva luni i-a închis poarta cantonamentului, izgonindu-l de la echipă după un scandal enorm, care avea să ducă în cele din urmă la dezafilierea clubului, Piţurcă având o clauză de 7 milioane de euro în contract dacă va fi destituit. În fiecare dintre cele două mandate, Piţi îi succedase pe banca tehnică a Universităţii lui Aurică Ţicleanu.

Originar din comuna doljeană Orodel, Victor Piţurcă şi-a făcut junioratul şi a evoluat la Universitatea Craiova în anii 70, plecând apoi la Pandurii, Drobeta, FC Scorniceşti şi apoi la Steaua, cu echipa din Ghencea câştigând mai multe trofee, culminând cu Cupa Campionilor Europeni şi Supercupa Europei.

Antrenorii pe care i-a avut CS Universitatea Craiova din 2013: Eric Lincar, Ovidiu Stângă, Gabi Balint, Ionel Gane, Sorin Cârţu-Emil Săndoi, Daniel Mogoşanu, Gigi Mulţescu, Devis Mangia, Cornel Papură.

Echipele antrenate de Victor Piţurcă: Steaua (în 2 rânduri), Universitatea Craiova (în 2 rânduri), naţionala de tineret a României, naţionala de seniori a României (în 3 rânduri), Al Ittihad.