Ministrul Turismului, nemulțumit că nu se cer bani pentru stațiunile balneo

0
600
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, s-a declarat nemulţumit că primarii localităţilor unde există staţiuni balneoclimaterice nu au depus proiecte cu finanţare de la minister.
“Am ţinut foarte mult noi, PSD, să avem un fond de susţinere exclusiv pentru staţiunile balneoclimaterice. Am realizat acest lucru, am avut întâlniri cu toţi primarii din aceste localităţi. Din Sibiu au participat primarul din Bazna, cât şi primarul din Ocna Sibiului. Din păcate pentru noi, sibienii, doar primarul din Ocna Sibiului a depus proiecte pe această axă de finanţare (…). Primăriile nu trebuie să vină cu cofinanţare. (…) Îl invit pe primarul din Bazna şi pe toţi primarii care se află în staţiuni balneoclimaterice, să acceseze acest fond. Sunt bani şi este păcat să îi dăm înapoi. (…) Am avut întâlniri cu primarii în repetate rânduri. Le-am trimis şi adrese oficiale. Am simplificat la maxim procedura de atribuire acestor proiecte. Depinde doar de mobilizarea lor”, a spus ministrul Turismului, Bogdan Trif, astăzi, într-o conferinţă de presă.
Potrivit ministrului Trif sunt 34 de staţiuni balneo şi singurul primar din România, dintr-o staţiune balneoclimaterică care a depus cerere de finanţare la Ministerul Turismului este Claudiu Predescu din Ocna Sibiului.
“Pe Ministerul Turismului, doar Ocna Sibiului, din păcate, (a depus cerere de finanţare – n.r.), deşi la finalul anului trecut am majorat foarte mult procentul cu care Ministerul Turismului finanţează investiţiile în staţiunile balneo. Am dus chiar la 90% din investiţie să fie finanţată de Ministerul Turismului, inclusiv proiectul tehnic de finanţare. Deci, am ridicat-o la nivel de interes naţional”, a mai spus Bogdan Trif.
Nemulţumit că primarii din staţiunile balneo nu fac cereri ca să li se dea bani pentru investiţii, deşi susţine că a discutat cu ei de două ori, ministrul Bogdan Trif promite că se va duce personal în fiecare staţiune să discute cu edililii şefi pe acest subiect.
“Eu o să mă deplasez în ţară în majoritatea staţiunilor balneo, în următoarea perioadă şi – dacă îmi daţi voie să folosesc un termen neministerial, neacademic – o să mă ţin eu de capul primarilor să scrie proiectele şi să le depună la minister”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif. (Sursa: Agerpres)