Europarlamentarul Cătălin Sorin Ivan (39 ani) a fost trimis în Parlamentul European – Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor – de PSD, aflându-se la al 2-lea mandat, şi cu siguranţă ultimul. Nu i s-a auzit vocea, prea des, în Hemyciclu, în cauzele care vizau România, şi cu atât mai puţin, cele care tuşau formaţiunea politică, al cărei reprezentant era. Au facut-o alţii, nu rare ori inspirat. Ataşat funciarmente „aliniamentului Victor Ponta” eurodeputatul menţionat s-a certat, în dulcele stil băştinaş cu liderul actual al PSD, încă de anul trecut, când declara rituos că „lucrează la un nou proiect politic, chiar în interiorul partidului”. Imediat au urmat reacţiile de rigoare, un vice-preşedinte al PSD Iaşi numindu-l „trântorul oportunist”, care pălăvrăgeşte despre „o imaginară construcţie politică în condiţiile în care nu mai este membru de partid”, recomandându-i se să îşi găsească serviciu, pentru că de 10 ani încasează leafă fără să facă nimic. Şi este vorba de o indemnizaţie … bună. Oricum, neluat în seamă, ca frondist de mucava, în loc să renunţe la mandatul de europarlamentar – dăruit de PSD- Cătălin Sorin Ivan solicită printr-o petiţie excluderea respectivei formaţiuni politice din Partidul Socialiştilor Europeni, adresându-se atat preşedintelui PES, cât şi preşedintele grupului socialist din PE. Meciul personal al lui Cătălin Sorin Ivan, cu liderul PSD Liviu Dragnea, pare unul încins. Numai că momentan nu mai face parte din … PSD-ul acuzat de derapaje anti-democratice, pe care ar vrea să îl conducă. Şi scrie aşa europarlamentarul de mucava al României: „Miting-ul de protest, din data de 10 august a.c. la care au participat cca. 100 000 români a fost reprimat cu violenţă excesivă. Sunt dovezi clare că instituţiile de forţă – pluralul e gratuit (n.r.), din România au făcut abuz de putere. Există o anchetă în desfăşurare şi procurorii militari si Justiţia vor stabilii adevărul. Topica urlă, fiindcă ultima frază nu se articulează logic cu precedenta, dar nu are importanţă. Problema reală a euro-deputatului Cătălin Sorin Ivan este alta: el reprezintă tipoligia unor mutanţi politici, a unei excrescenţe in spaţiul public. Este simbolul unei generaţii neisprăvite, apărută pe scena politică la puţină vreme după revoluţie, cu sentimentul că i se cuvine puterea, doar în virtutea faptului că există, şi toţi cei vechi sunt nişte idioţi. Personaj plămădit dintr-un aliaj de oportunism fără limite, carierism devastator, cultură aproximativă, şi de o poftă nestăvilită de publicitate, fără a se revendica de la o activitate concretă, comensurabilă cât de cât, apt doar de acuzaţii la foc automat, la adresa lui Liviu Dragnea, Cătălin Sorin Ivan dezamăgeşte cumplit. Fiindcă situaţia creată prin demersul său aiuritor nu are precedent în spaţiul politic al UE, dar relevă aspectele tenebroase care de regulă stau ascunse, prin mentalităţile diferitelor grupuri şi cercuri de putere. Aidoma unui toreador descins în arenă, prea sigur pe el, în alte împrejurări, lui Cătălin Sorin Ivan îi tremură genunchii. Şi corida aidoma celei originale nu poate avea decât un învingător. Tăcerea majorităţii nu înseamnă după regula coridei un respect pentru toreador, ci un premiu pentru taur. Să mai spunem doar că oricât ne+am strădui nu putem crede că scopul scuză mijloacele. Însăşi corida are legile ei sacre, numeroase şi foarte severe, pe care matadorul e dator să le respecte cu stricteţe dacă nu vrea să rişte oprobriul spectatorilor. Şi totuşi euro-parlamentarul Cătălin Sorin Ivan scapă întâmplătot un adevăr, când spune că trebuie făcută o reformă radicală a sistemului politic, a administraţiei publice din România, fiindcă felul în care funcţionează partidele politice este greşit cap-coadă. Aparent corectă afirmaţia, fiindcă tocmai „felul” de care pomenea face posibilă trimiterea unor asemenea specimene în Parlamentul European.