Ministerul Sănătăţii vrea să implementeze un program de pregătire a doctorilor în domeniul medicinii de călătorie

0
482

Un program prin care vor fi pregătiţi doctori în domeniul medicinii de călătorie a fost pus în dezbatere de Ministerul Sănătăţii. Acesta are scopul de a creşte numărul consultaţiilor înaintea călătoriilor în străinătate şi de a nu permite extinderea bolilor emergente şi reemergente.

“Programul este conceput ca un domeniu interdisciplinar, apărut din necesitatea prevenirii îmbolnăvirii călătorilor internaţionali, ca urmare a creşterii frecvenţei acestor călătorii efectuate în scopuri diferite: turistice, personal din armată sau misiuni umanitare, misiuni diplomatice, în interes de serviciu, pererinaj, refugiaţi. (…) Bolile emergente şi reemergente cu care ne confruntăm în ultima perioadă (febrele hemoragice precum Ebola, Dengue, Chikungunya, Zika etc), iar extinderea arealului geografic al acestora impune o cunoaştere şi o implicare personalului medical în prevenirea, diagnosticarea şi tratarea corectă a acestor afecţiuni”, se arată în proiectul pus în dezbatere de Ministerul Sănătăţii.

Centrele în care se vor ţine cursurile vor fi la Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Prof. dr. “Matei Balş” şi Universitatea Ovidius din Constanţa. Programul va dura patru luni.

Prelegerile vor fi usţinute de profesori din cele două instituţii universitare, dar şi de medici care sunt implicaţi în activitatea de medicinină de călătorie.

Pentru a obţine atestatul de studii în medicina de călătorie, candidatul va susţine un test, la sfârşitul programului de studiu. Pentru a fi admis, acesta trebuie să obţină 70% din punctaj.

Propunerile asupra proiectului se pot face până pe 1 septembrie. (Sursa: Mediafax)