Craiova, împotmolită în nisip

0
395

Terenul execrabil, handicapul numeric din start şi oboseala după jocul cu Leipzig au fost obstacole insurmontabile pentru alb-albaştri în meciul cu Chiajna

Scăpată de grija cupelor europene, Craiova s-a întors la obiectivele interne, unele deloc uşor de îndeplinit, după cum s-au prezentat băieţii lui Mangia în startul de sezon. Acasă, publicul e un mare atu, dar terenul este un handicap permanent. În iarnă s-a rupt, vara e nisipos, mai bun pentru întins şezlonguri decât pentru băgat alunecări.

Înainte de a încuraja echipa, galeria Universităţii a ţinut să atragă atenţia, printr-o coregrafie, asupra pericolului reprezentat de centrala nucleară de la Kozlodui şi de megadepozitul de deşeuri radioactive, aflate la mai puţin de 100 de kilometri de Bănie. „Kozlodui – a future Cernobâl” scria pe pânza ultraşilor, interzisă de jandarmi la meciul din Europa League cu Leipzig.

În ziua în care s-au comemorat 5 ani de la dispariţia căpitanului de legendă al Craiovei Maxima, Costică Ştefănescu, banderola Ştiinţei a fost purtată de Alex Mitriţă, recuperat in extremis după o accidentare de care Mangia s-a temut teribil: „ar fi o mare problemă”. Florin Gardoş a revenit în primul 11, după ce a ratat dubla cu Leipzig din cauza formei slabe. Chiajna a descins în premieră pe noul „Ion Oblemenco”, după ce le făcuse zile fripte oltenilor atât pe „Extensiv”, cât şi la Severin. Şi situaţia nu părea să fie alta nici de această dată, după ce ghanezul Donkor şi-a lăsat coechipierii în inferioritate când a pus prea mult zel la o minge pe care şi-a prelungit-o în Andrei Marc. Şi dacă tot se plânsese Mangia că echipa a fost sleită de meciurile cu nemţii, acum trebuia să facă faţă Chiajnei aproape tot meciul cu un om în minus. Craiova nu şi-a permis însă să facă pasul în spate, în condiţiile în care 15.000 de fani îi cer să atace şi în efectiv minim, iar Burlacu a avut o o şansă de a deschide scorul. Ilfovenii puteau intra la vestiar şi cu avantaj pe tabelă, dacă Pigliacelli nu era pe post de Spiderman la lovitura de cap a lui Guessan Ghislain.

La o oră de joc, gazdele au avut marea şansă de 1-0, dar Cicâldău n-a fost capabil să-l răpună pe Caparco şi a mai dovedit o dată că oltenii s-au păcălit rău cu milionul plătit lui Hagi. Imediat, Ivanovici l-a întins pe Pigliacelli, italianul scăpând apoi de ocazia uriaşă a lui Batin, scăpat singur după eroarea lui Gardoş. Tensiunea a suprimat fotbalul pe final, iar arbitrul Coza a fost depăşit de multe siuaţii, chiar dacă a încercat să le repare cu cartonaşe. Tânărul Baicu n-a mai avut norocul din meciul cu Leipzig în două faze mult mai clare de a marca. 81 de minute au trecut până la gol, dar aşteptarea a meritat, fiindcă reuşita lui Gorobsov a fost una superbă. Pe argentinian nu l-a incomodat nisipul la şutul din drop, de la 25 de metri, care nu i-a mai dat vreo şansă lui Pigliacelii. Craiova n-a mai avut forţa să riposteze şi pierde meritat, confirmând că în acest sezon este departe de pretenţiile zecilor de mii de fani, care ar fi vrut fotbal şi performanţă, nu fotbal-business.

Mangia: „Trebuie să ştim să pierdem”

Italianul Devis Mangia s-a declarat mulţumit de jocul echipei, invocând ca şi circumstanţe: terenul prost, programul încărcat şi faptul că echipa a jucat în inferioritate o mare parte din meci. „Nu pot să zic nimic despre jucători, au jucat foarte bine. Am jucat 70 de minute în zece oameni. Ştiu că eu nu vorbesc de arbitraj, n-am o problemă cu eliminarea, dar nu mi-a plăcut cum a gestionat partida. În afară de eliminarea lui Donkor n-au fost alte probleme. Am pierdut şi este important să ştim să pierdem. Terenul e un dezastru, e o dramă totală. Nu mai putem să ne prefacem, se prezintă într-o stare foarte proastă. Câţiva dintre jucători par efectiv fără energie, dar nu din cauza lor, ci din cauza terenului” a declarat italianul. Omologul său, Ionuţ Badea, a spus: ”A fost o atmosferă senzaţională în tribune. Este un rezultat care mă mulţumeşte foarte mult. Jocul este în construcţie, iar grupul se formează în urma unor meciuri de genul acesta. Am aşteptat cumva căderea lor fizică, care a şi venit după minutul 70. Nu eram mulţumit cu un egal. De la început am vrut să jucăm cu doi atacanţi. De la început ne-am gândit la victorie. Dacă veneam aici să obţinem un singur punct sunt sigur că am fi pierdut. Le-am cerut jucătorilor să fie agresivi şi să fie încrezători că vor marca după minutul 70, aşa cum s-a întâmplat. La Donkor a fost un atac întârziat şi sunt convins că arbitrul a luat decizia bună. Apoi au fost câteva decizii în compensaţie, dar greşeli umane, nimic intenţionat”.

Război între jucători şi fanii de la tribune

Jucătorii Craiovei au fost deranjaţi de înjurăturile fanilor de la tribune, dar le-au mulţumit pentru susţinere celor din Peluza Nord. Mitriţă a sărit să bată un suporter de la tribuna I, iar Kelic le-a făcut semne coechipierilor să nu meargă să salute fanii de la tribuna a II-a. Despre aceste lucruri, Florin Gardoş a declarat: „E greu să te controlezi uneori, când alergi 90 de minute, dai totul pe teren şi te înjură de mamă, de tată și de toate cele. Normal că te enervezi. Am tot respectul pentru cei din peluză, ne-au susţinut şi sunt mereu alături de noi. Ne-am dus toţi, am băgat capul în pământ şi ne-am cerut scuze la meciul cu Sepsi. Dar când joci în 10 timp de 70 de minute şi eşti huiduit, asta nu te ajută cu nimic. Un adversar a fost şi gazonul, se rupe foarte uşor, nu se mai poate alerga, ne dezavantajează pentru că suntem o echipă care pasăm şi care caută posesia. Noi începem construcţia din spate, nu avem talie şi nici forţă. Daca nu va fi schimbat gazonul, vom avea probleme foarte mari tot anul”.

Următorul meci al alb-albaştrilor este luni, 27 august, de la ora 21, în deplasare, cu FC Voluntari.