Ofertă academică bogată a Universităţii din Craiova

0
724

studentiHolul central al Universităţii din Craiova este, în aceste zile, încărcat cu emoţiile şi gândurile de viitor ale absolvenţilor de liceu, în căutarea ofertei universitare, ce li se apropie cel mai mult de propriile proiecţii de dezvoltare profesională. Asumându-şi rolul de principal furnizor de know-how pentru regiunea Oltenia, după cum bine punctează Rectorul prof.univ.dr. Cezar Spânu, oferta facultăţilor este pe cât de flexibilă, pe atât de pretenţioasă.

          În aceste zile, absolvenţii de liceu au prilejul să cunoască oferta învăţământului superior din Craiova, mai cu seamă cea a Universităţii din Craiova, instituţie academică cu cea mai veche tradiţie din Oltenia şi purtătoare pe mai departe a exigenţelor, pe care numai o cetate a ştiinţei şi le poate asuma, an de an.

          Holul central al Universităţii din Craiova este, acum, locul de informare a proaspeţilor elevi ce au încheiat ciclul învăţământul liceeal. Şi, cum mediile de la Bacalaureat sunt destul de bune, Dolj se poate spune că va avea o pepinieră promiţătoare pentru învăţământul universitar.

Resursă umană de excepţie

          “Crearea fiecărei facultăţi a Universităţii din Craiova este legată de personalităţi vizionare ale academismului românesc, care au creat şi au inspirat instituţii şi destine. De aceea, chiar zorii Universităţii din Craiova au anunţat o cetate a ştiinţei, a edificiilor înalte ale spiritului, ca răspuns la necesităţile şi exigenţele locului. Iar azi, resursa umană de excepţie – studenţi, cadre didactice, cercetători, personal auxiliar – orientează instituţia pe traiectul ascendent al cunoaşterii inovatoare. Prin seriozitatea, profesionalismul şi implicarea fiecăruia, Universitatea noastră îşi va atinge obiectivele epistemologice, dar va reprezenta şi cel mai pertinent argument pentru democraţie în zonă”, precizează prof.univ.dr. Cezar Spânu, Rectorul Universităţii din Craiova, în mesajul său prilejuit de Admiterea 2016.studenti (1)

Ofertă pentru toate competenţele

          Mai mult de 15 pliante de prezentare, reprezentând tot atâtea specializări universitare se puteau consulta, ieri, în holul central al Universităţii din Craiova. Facultatea de Inginerie Electrică, cu peste 50 de ani de experienţă probată este una dintre cele patru facultăţi din România cu un master organizat în cotutelă cu Renault Technologie Roumanie, drept câştigat prin competenţă naţională. Peste 80% dintre absolvenţii său sunt angajaţi în specialiate în primii doi ani de la absolvire.

          Facultatea de Horticultură dispune de o bază materială dezvoltată, iar criteriul de departajare este nota de bacalaureat. Perioada de înscriere este 18-27 iulie a.c. Şi Facultatea de Drept vine în acest an cu oferta pentru cele două specializări: Drept şi Administraţie Publică. De precizat că, studenţii săi beneficiază de Programul de mobilităţi europene LLP/ERASMUS în parteneriat cu 18 universităţi din state precum: Spania, Franţa, Ungaria, Bulgaria, Turcia. Specializarea Istorie din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Sociale organizează admiterea în perioada 18-29 iulie a.c. şi admiterea se face pe baza mediei obţinute la examenul de bacalaureat. Aceleaşi condiţii şi la specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, structură educativă ce poate asigura burse Erasmus Socrates la universităţi partenere din Spania, Italia, Grecia, Portugalia. Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică scoate la concurs 375 de locuri bugetate şi 100 cu taxă. Specializările sunt Ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiilor, Inginerie electronică şi telecomunicaţii şi Mecatronică şi Robotică.

Candidaţii care susţin examen de admitere, probă scrisă, în anul universitar 2016-2017, la facultăţile Universităţii din Craiova se vor putea caza în Căminul studenţesc nr. 10, la tariful administrative de 5 lei/loc/zi. Decizia a fost luată, în unanimitate de voturi, în şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 20 iulie a.c.

studenti (2)