Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu după declaraţiile ministrului Muncii privind traficul de copii din orfelinate

0
333

Dragos-PislaruAvocatul Poporului a declanşat o anchetă în instituţiile statului vizate de declaraţiile ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru, privind suspiciunea de trafic cu copii în orfelinatele din sudul ţării, se arată într-un comunicat citat de Agerpres. Sesizarea din oficiu şi ancheta vizează posibila încălcare a articolului 49 din Constituţie privind protecţia copiilor şi a tinerilor. Sunt anchete în derulare ca urmare a unor sesizări mai vechi şi noi anchete pe baza unor noi informaţii – a declarat marţi, la TVR 1, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, referindu-se la cercetarea cazurilor de trafic de minori din orfelinate. Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru: “Sunt cazuri mai vechi şi mai noi. În societatea românească avem această temere de a recunoaşte care sunt realităţile sociale. Mie mi se pare că trebuie să fim conştienţi de realităţile societăţii. Eu nu spun că statul nu poate să facă mai multe, chiar acum facem nişte controale încrucişate. Am stabilit întâlnirea cu procurorul-şef, mi-au fost cerute foarte multe detalii pe care nu le-am putut da, fiind o anchetă în derulare. În aceste cazuri sensibile, avem nevoie de această protecţie a informaţiilor. Sunt anchete în derulare ca urmare a unor sesizări mai vechi şi noi anchete pe baza unor noi informaţii. E o procedură pe care am clarificat-o acum la Ministerul Muncii, care sunt canalele pe care le folosim. Până acum nu exista o procedură clară privind strângerea de astfel de informaţii. Una este să constaţi, alta e să începi să previi”.