Scandal pe terenurile SCDA Şimnic: Marius Firan şi Marin Căldăraş s-au aşezat în calea combinelor!

3
1044

Evenimentul s-a produs duminică, în jurul orei 14.00, prelungindu-se ore în şir, prin discuţii tensionate, intervenţia poliţiştilor din Pieleşti şi tot tacâmul. Pe o solă cu grâu, în suprafaţă de 64 ha, aparţinând SCDA Şimnic, în faţa combinelor s-au aşezat Marius Firan şi Marin Căldăraş, ambii din Craiova, bulversând fluxul tehnologic. Cum cele două persoane nu aveau nici o îndreptăţire, după cum vom arăta, să violeze o proprietate publică a statului, s-au ales cu plângeri penale. Statutul aberant pe care îl revendică cei doi, de deţinători ai terenului, nu le permitea să bulverseze o activitate contra-cronometru de strângere a recoltei, de către cei îndreptăţiţi. Cele petrecute în faţa Întreprinderii de Avioane nu constituie decât un act dintr-un spectacol prelungit, al cărui regizor nu este decât Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, despre care s-a făcut destulă vorbire de-a lungul timpului.

De unde începe povestea

La 11 februarie 2008, conform Încheierii de autentificare nr. 997 a notarului public Tudor Marinela Daniela, Ion Chiliman, din Craiova, în calitate de moştenitor al defunctului Nichitoeanu Aristel Constantin, vindea în părţi egale numiţilor Marius Firan şi Marin Căldăraş, tot din Craiova, drepturile succesorale ce i se cuveneau, pentru suma de 29.000 de euro. La data de 22 ianuarie 2009, cu numai câteva zile înaintea schimbării prefectului de Dolj – urma să fie numit Florin Stancu –, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor emitea Titlul de proprietate nr. 12607 pe numele lui Ioan Gheorghe Chiliman, pentru suprafaţa totală de 22,5 ha. La acea dată, Hotărârea nr.1300/5 septembrie 2008 a Comisiei judeţene Dolj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor – în temeiul căreia se admisese propunerea Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar Gherceşti – era anulată de Judecătoria Craiova, pentru că nu respectase dispoziţiile imperative din Legea 213/1998 şi nici din HG 890/2005. Eterna poveste. Prin Decizia civilă nr. 205/18 martie 2010 a Tribunalului Sibiu – irevocabilă –, unde se strămutase cauza, Sentinţa Civilă nr. 18458/27 noiembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Craiova, era menţinută. Cu alte cuvinte, TDP-ul nr. 12607/22 ianuarie 2009, pe numele lui Ioan Gheorghe Chiliman, fusese emis într-o desconsiderare totală a legii. Un act nul nu poate produce efecte, fiind desfiinţat de la data încheierii lui, aşa că nici hotărârea Comisiei judeţene Dolj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor nu putea constitui temeiul dobândirii valabile a titlului de proprietate menţionat. Prin Sentinţa Civilă nr. 10931/16 iunie 2010, Judecătoria Craiova a constatat nulitatea absolută a TDP nr. 12607/22 ianuarie 2009. Credeţi cumva că s-a resemnat Comisia judeţeană Dolj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, că şi-a recunoscut cumva „greşeala” premeditată? O durea în pălărie.

Confuzii fără frontiere

Ioan Gheorghe Chiliman şi Comisia judeţeană Dolj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor formulează recurs împotriva sentinţei Judecătoriei Craiova. Soluţia instanţei de recurs – Decizia civilă nr. 1057/17 mai 2011 – modifică în parte sentinţa atacată, fundamentându-se pe Sentinţa Civilă 7336/30 aprilie 2009, pronunţată de Judecătoria Craiova într-un alt dosar, în care fusese admisă acţiunea formulată de numiţii Căldăraş Marin şi Firan Marius în contradictoriu cu Ioan Gheorghe Chiliman, în sensul radierii din TDP 12607/22 ianuarie 2009 a numitului Ioan Gheorghe Chiliman şi înscrierea acestora, în calitate de titulari ai reconstituirii dreptului de proprietate, obligând la un nou titlu de proprietate, în sensul menţionat. Să ne înţelegem: Sentinţa Civilă 7336/30 aprilie 2009 (anulare TDP) a fost pronunţată după ce HCJ 1300/2008 fusese anulată parţial, la 27 noiembrie 2008. Comisia locală Gherceşti şi Comisia judeţeană Dolj ştiau că terenul în discuţie aparţine domeniului public al statului, grevat de consecinţa inalienabilităţii. Cu toate acestea, Comisia locală Gherceşti a depus copie de pe HCJ 1300/2008, care a stat la baza TDP-ului contestat, fără să precizeze că hotărârea era deja anulată parţial, în sensul în care, altminteri, a fost pronunţată şi sentinţa definitivă şi executorie. Suntem în faţa unei încrengături de interese – comisie locală, comisie judeţeană, OCPI Dolj –, care, prin tot felul de piruete, mai mult sau mai puţin abile, n-au făcut altceva decât să susţină interesele a tot felul de persoane, unele cu vocaţie de samsari imobiliari, altele îndreptăţite. Un nou titlu de proprietate pe numele lui Căldăraş Marin şi Firan Marius nu există. Mai mult, în Anexa 29, validată prin HCJ 1300/5 septembrie 2008, desfiinţată prin decizie irevocabilă, moştenitorului Ioan Gheorghe Chiliman urma să i se reconstituie dreptul de proprietate, în circumstanţele prevăzute de lege.

În loc de concluzii: Comisia judeţeană Dolj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în sarabanda neregulilor

Terenul T41, P 467/120 UAT Gherceşti, unde s-a petrecut evenimentul de duminică, se află în posesia şi administrarea SCDA Şimnic, fiind înscris în Anexa 7 c) la HG 1460/2006, regimul juridic fiind acela de teren domeniu public al statului. Trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat se face exclusiv doar conform prevederilor Legii 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în acest sens existând şi Decizia nr. 23/17.10.2011 a ICCJ. Mai mult, din moment ce Căldăraş Marin şi Firan Marius nu sunt în posesia unui titlu de proprietate valabil şi nu posedă nici un document care să ateste că au dobândit drept de proprietate asupra terenului situat în T41, P 467/120 – şi nu în altă parte –, în ce temei pot provoca un scandal de factura celui care face acum obiectul instituţiilor abilitate ale statului? Pe de altă parte, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj, prin Încheierea nr. 5163 (dosar 5163/2009), la cerea introdusă de Căldăraş Marin privind intabularea dreptului de proprietate, în baza contractului de vânzare-cumpărare (…), a constatat că nu sunt îndeplinite prevederile din Legea 7/1996 republicată şi a respins cererea de înregistrare. O observaţie: Suntem în faţa unor cumpărători de drepturi succesorale, să admitem de bună credinţă, care trebuia să se asigure, în prealabil, că tot ceea ce cumpără este degrevat de orice sarcină. Aranjamentele lor ulterioare (vezi data la care s-a eliberat DDP – 22 ianuarie 2009) sunt de competenţa insituţiilor abilitate. Admiţând că ei consideră că au dreptate, aceasta nu se face pe câmp, cu parul în mână, ci acolo unde chiar se împarte dreptatea. Aberantă rămâne şi atitudinea poliţiştilor deplasaţi la faţa locului, pendulând între neînţelegerea litigiului şi un partizanat bizar, ca să ne exprimăm eufemistic. Iată unde a condus o harababură de nedescris în aplicarea legilor fondului funciar, la nivelul Doljului, despre care am scris până la saturaţie.

3 COMENTARII

  1. ca cat v-a platit directorul de la statiune sa fiti de partea lui? pat ca sunt multi propietari care nici pana acum nu sunt pusi in posesie nici pana acum.

  2. tdp semnat de marinescu in calitate de subprefect?!
    marinescu a fost tinut in prefectura dupa 2004, din cauza casatoriei cu fosta secretaea a lui marijean!

    nimic despre noile numiri de la drumiri nationale-filiala craiova? fini si nasi de-ai lui manda si enea…

    ps.puneti-l pe ciobotea la munca!:)

  3. nu pot decit sa afirm ce spunea filozoful TUTEA ==CA A STAT IN PUSCARIILE COMUNISTE 11 ANI PENTRU UN POPOR DE IDIOTI CAM ASA SE TRADUCECEATI SCRIS D-STRA D-LE CANTAR

Comments are closed.