Domnul Cozmin Guşă, care se autointitulează „strateg politic”, deplânge sondajul liberalilor, realizat de Irsop, conform căruia Klaus Iohannis este mult mai bine plasat decât Crin Antonescu, în perspectiva desemnării candidatului PNL la alegerile prezidenţiale, de către Delegaţia Permanentă a partidului (111-55 voturi pentru Klaus Iohannis). „Felul în care s-a tranşată această luptă în PNL este destul de blamabil, fiind vorba de lipsa de pregătire. PNL a fost bulversat total, prin trădarea unor baroni, ceea ce a dus la demisia lui Antonescu şi aducerea la conducerea partidului a unui om neexperimentat din punctul de vedere al managementului politic, Klaus Iohannis”. Este greu de înţeles, chiar citind de mai multe ori fraza respectivă, logica strategului politic Cozmin Guşă, fost secretar general al PSD, apoi susţinător ardent al lui Traian Băsescu în 2004, la alegerile prezidenţiale, devenit ulterior adversar politic al acestuia, susţinător al lui Mircea Geoană în 2009, în cele din urmă fan Crin Antonescu, încercat acum „de un regret că acesta nu reuşeşte să-şi repete candidatura din 2009”. Cu atâtea şi atâtea zig-zaguri, reale ipostaze de versatilitate, Cozmin Guşă rămâne, în pofida calităţilor etalate, imposibil de înţeles. Evocând însă trădarea unor baroni din PNL, omite premeditat altceva, mult mai grav în orice democraţie: trădarea electoratului de către Crin Antonescu. Fiindcă ruperea căruţei USL-iste cam asta a simbolizat, consecinţele nefiind deloc de neluat în seamă, prin faptul că toate majorităţile rezultate din votul popular, la alegerile locale din 2012, au fost bulversate. Sau asta nu se pune? Cum o greşeală tactică, de regulă, este urmată de altă greşeală, la fel de gravă, cel care l-a adus în ograda liberală pe Klaus Iohannis, primarul Sibiului, spre a fi promovat liderul partidului, este chiar Crin Antonescu. Acum se vede în ipostaza ginerelui căruia i-a fugit mireasa în noaptea nunţii. Toate acestea sunt însă ingrediente ale unei ciorbe politice liberale. De la strategul politic Cozmin Guşă aşteptam însă mai mult, un plus de supleţe politică, de nuanţare a situaţiei de fapt, în privinţa frecventalităţii domnului Crin Antonescu. Faptul că prin luneta de la Casa Albă acestuia nu i se poate rezerva decât un loc în tribune la alegerile prezidenţiale nu este deloc o supoziţie. În 2012, în timpul crizei politice, a făcut realmente o figură modestă la Palatul Cotroceni, unde s-a instalat vremelnic, cu destule stângăcii şi o lipsă de persuasiune în toate împrejurările, referirile sale la Departamentul de Stat al SUA nefiind deloc inspirate. Şi nici uitate. Dimpotrivă. Cum americanii păstrează în arhive un moment mult mai revelator, datând din 2007, când vicepreşedintele PNL la acea vreme – Crin Antonescu – îi solicita lui Emil Boc, preşedintele PDL, „să se ralieze deciziei de retragere a trupelor româneşti din Irak”, unde militarii români se aflau alături de cei americani, mare lucru n-ar fi de spus. Ori, nu putem fi pro-americani an de an, la 4 iulie, şi în atâtea alte împrejurări, dosind asemenea schelete în fişete. În rest, vorbă românească de netăgăduit: fiecare doarme cum îşi aşterne. Iar Crin Antonescu culege ce a semănat. Că nu-l interesează harababura din structurile administraţiei publice locale, generată de ruperea USL, este lucrul cel mai imputabil. Coabitarea cu social-democraţii, îndelung preparată, putea fi un calvar, un supliciu, un capăt al răbdării, dar era expresia votului popular. Că în politica românească asta nu mai contează „după urcatul sacilor în căruţă”, putem vorbi de o dramă, o schimonosire aptă de a amplifica greaţa de vot.
