Locuinţe în flăcări în centrul Craiovei

0
413

Două case din centrul Craiovei ai fost cuprinse de flăcări, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pompierii craioveni fiind nevoiți să intervină cu patru autospeciale pentru a lichida incendiul. Conform sergentului major Cătălin Colteve, din cadrul biroului de presă al ISU Dolj, puțin după miezul nopții, pompierii au fost anunţați că o casă de pe bulevardul „Carol I” a fost cuprinsă de flăcări. La fața locului au fost trimise patru autospeciale şi un echipaj de descarcerare, întrucât s-a constatat că ardeau două locuințe, lipite una de alta, una de pe „Carol I”, iar cea de-a doua cu intrarea pe strada „Nicolae Bălcescu”. Incendiul a fost stins în jurul orei 02.30 şi s-a stabilit că a izbucnit din cauza unui scurtcircuit generat de o improvizație la instalaţia electrică. Flăcările au distrus acoperişul casei de pe bulevardul „Carol I”, pe o suprafaţă de aproximativ 80 de metri pătraţi, dar și acoperişul, un dormitor şi un hol de la cealaltă locuință. Din fericire, nici o persoană nu a fost rănită.