“Vacanţă în siguranţă ” campanie a Poliţiei Române, cu desfăşurare la Calafat

0
504
În perioada 11 iunie-5 septembrie 2022, copiii din întreaga țară se află în vacanța de vară, iar pentru Poliția Română siguranța lor reprezintă o prioritate. Vacanța de vară, este perioada în care copiii merg în excursii la mare și munte, merg în tabere pline de aventură și își petrec ore în aer liber, căutând aspecte de noutate, anturaje care să vină în sprijinul nevoii de socializare. În acest context, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Serviciului Rutier, cu sprijnul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Calafat au desfășurat, astăzi, în municipiul Calafat, o activitate informativ – preventivă în cadrul Campaniei naționale „VACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ”.
Campania are perioadă de implementare 14 iunie – 02 septembrie 2022 și are drept scop creșterea nivelului de informare a copiilor, a părinților și a publicului larg, asupra necesității implicării în prevenirea situațiilor în care aceștia pot deveni victime sau autori ale unor infracțiuni. Astfel de activități informativ-preventive vor fi desfășurate și în perioada următoare, în marile centre comerciale, în spații publice intens circulate de părinți însoțiți de copii, cu precădere parcuri și zone de plimbare.  Inspectoratul de Poliție Județean Dolj vă recomandă:
•Nu traversaţi prin locuri nepermise, ci doar prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje! Traversaţi numai pe culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestuia numai pe la colţul străzilor, după ce v-aţi asigurat! Nu vă angajaţi în traversarea căilor rutiere în fugă, nici prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii!
•Nu circulaţi cu bicicleta pe drumurile publice dacă nu aţi împlinit vârsta de 14 ani! Când circulaţi cu bicicleta, evitaţi zonele aglomerate şi arterele principale cu trafic mare, dar  fiţi şi extrem de atenţi la semnificaţia indicatoarelor, la schimbarea direcţiei de mers! În condiţii de vizibilitate redusă sau după căderea întunericului, purtaţi îmbrăcăminte de culoare deschisă, pentru a fi uşor de observat în lumina farurilor!
• Utilizați parole puternice și schimbați-le periodic. O parolă puternică are litere mari și mici, cifre și caractere speciale!
•Nu acceptați întâlniri cu o persoană pe care ați cunoscut-o pe Internet! Oamenii pot fi foarte diferiți de ceea ce au pretins că sunt pe Internet și astfel puteți deveni victima traficului de persoane sau a altor infracţiuni.
•Evitați să postați pe Internet fotografii care vă surprind în ipostaze indecente!
•Nu dați curs îndemnurilor, sarcinilor și provocărilor pe care le primiți în cadrul unor jocuri online care fac referire la viața reală și vă îndeamnă să săvârșiți fapte ce vă pot pune viața în pericol sau îi pot afecta pe cei din jur!
•Când plecaţi de acasă, anunţaţi-vă părinţii despre locul unde vă aflaţi!
•  Încercaţi să memoraţi cât mai multe detalii despre agresor(i), precum: vârsta, îmbrăcămintea, aspectul fizic, semne particulare etc. şi să anunţaţi imediat poliţia la numărul unic de urgenţă 112!.
Amintim faptul că apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viaţa unei persoane aflate în pericol.
Legislația din România prevede că alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, se pedepsește cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii.
De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţe poate fi sancţionată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii.