În arest după ce a tâlhărit o craioveancă pe stradă

0
373

dubaPoliţiştii craioveni specializaţi în investigaţii criminale din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova au reuşit să identifice, la scurt timp după comiterea faptei, autorii unei tâlhării comise în centrul municipiul Craiova. Este vorba despre doi tineri de 15, respectiv 19 ani, care i-au smuls lănţişorul de la gât unei craiovence de 75 de ani şi au trântit-o la pământ atât de violent încât femeia a fost transportată la spital. Tânărul de 19 ani a ajuns în arestul IPJ Dolj, cel de-al doilea fiind cercetat în libertate.

Poliţiştii craioveni au fost anunţaţi prin 112, marţi, 20 iunie a.c., în jurul orei 11.00, că, în timp ce se deplasa pe strada „Ulmului” din municipiu, Elisabeta M., de 75 de ani, din Craiova, a fost acostată de doi tineri, ale căror semnalmente nu le-a reţinut, care i-au smuls de la gât un lănţişor din aur şi pentru a-şi asigura scăparea au împins-o violent, trântind-o la pământ. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, pentru îngrijiri şi investigaţii, iar în aceeaşi zi, în urma activităţilor investigative desfăşurate de poliţiştii de investigaţii criminale au fost identificaţi şi ridicaţi pentru audieri Vijai Neguţ, de 19 ani şi F.V., de 15 ani, ambii din municipiul Craiova. Asupra celor doi a fost găsit lănţişorul sustras, fiind ulterior restituit părţii vătămate.

În baza analizării probatoriului, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore, pe baza de ordonanţă, a suspectului în vârstă de 19 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, fiind introdus în arestul IPJ Dolj. Acesta urmează să fie prezentat magistraţilor Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă, în timp ce minorul de 15 ani este cercetat în continuare în stare de libertate. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor doi, după cum a precizat agent-şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul IPJ Dolj.