Copa America: Argentina, în ultimul act

0
316

Naţionala Argentinei s-a calificat  în finala Copei America, graţie unui succes zdrobitor în faţa gazdei Statele Unite, scor 4-0, în această dimineaţă, la Houston. Golurile “pumelor” au purtat semnăturile lui Lavezzi (3), Messi (32) şi Higuain (50, 86).

SUA: Guzan – Yedlin, Cameron, Brooks, Johnson – Zardes, Bradley, Beckerman (Birnbaum 60), Zusi – Wondolowski (Pulisic 46), Dempsey (Nagbe 78). Selecţioner: Jurgen Klinsmann.

Argentina: Romero – Mercado, Otamendi, Ramiro Funes Mori, Rojo (Cuesta 84) – A. Fernandez (Biglia 59), Mascherano, Banega – Messi, Higuain, Lavezzi (Lamela 67). Selecţioner: Gerardo Martino.

Argentina este a doua cea mai de succes echipă din istoria competiţiei, cu 14 trofee, unul mai puţin decât Uruguay. La finale conduce însă detaşat, aceasta fiind a 28-a (din 45). Argentinienii n-au mai triumfat la Copa America din 1993, de aici şi până în prezent mai luptând de trei ori cu trofeul pe masă, în 2004, 2007 şi 2015. Anul trecut Messi şi compania au pierdut finala în faţa reprezentativei statului Chile, peste care ar putea da şi acum, dacă aceasta va învinge Columbia, la noapte, în a doua semifinală.