Ne regăsim în planul de relansare franco-german?

0
68

Preşedintele francez şi cancelarul german au propus, cum bine se ştie, la începutul săptămânii, un plan de relansare de 500 miliarde euro, via un mecanism inedit şi istoric de reciprocitate al datoriei europene. Aşadar, 500 miliarde euro –pe lângă cele 1000 de miliarde euro planificate- graţie semnăturii Comisiei Europene. S-a spus că acest mecanism este avantajos, în mod deosebit pentru ţările din sudul Europei (Grecia, Spania, Italia), prin garanţia Comisiei Europene, o garanţie care permite evitarea multor complicaţii. Cele 500 de miliarde euro sunt destinate regiunilor şi sectoarelor greu lovite. În conferinţa sa de presă, Emmanuel Macron a livrat puţine detalii, cum scrie şi presa franceză, dar a dat un exemplu de ţară şi de sector care ar putea beneficia de ajutor: turismul din Italia, ţară care are nevoie de multe miliarde pentru relansarea pomenită. Propunerea în sine este un reper în isoria Uniunii Europene: pentru prima dată este vizat un transfer masiv de resurse, din partea celor mai puternice economii. Acest împrumut de 500 de miliarde va putea fi rambursat graţie bugetului european, alimentat de fiecare ţară membră în funcţie de bogăţia ei. Altfel spus, se estimează că dacă Italia primeşte 50 de miliarde trebuie să ramburseze 50 de miliarde. Nu este prea clară problema. Pe de altă parte,  această înţelegere franco-germană este istorică şi pentru faptul că arată o schimbare de doctrină a Germaniei, care refuzase anterior orice împrumut de o asemenea natură. Cel mai mare cotributor la bugetul european nu dorea să plătească pentru economiile mai puţin performante din sud, şi asta în vremuri de criză. Punctul acesta de vedere dăinuia până recent. Acum Franţa şi Germania se poziţionează în favoarea solidarităţii europene, cum a recunoscut Angela Merkel, dovedind curaj în faţa suscebilităţilor din ţara sa. Germania se simte bine, când Uniunea se simte bine. Ceea ce contează –astăzi- este că Franţa şi Germania sunt de acord, într-o criză economică de proporţii, la care se caută soluţii. Într-o altă ordine de idei, acordul dintre Franţa şi Germania este în general un preambul pentru a avansa şi alte proiecte europene de anvergură. Dar, fiindcă există un „dar”, se aşteaptă acordul celor 25 de ţări membre. Frontul refuzului (Austria, Olanda, Danemarca) şi-a făcut cunoscută reticenţa prin vocea cancelarului austriac Sebastian Kurz, dispus a ajuta ţările din sudul Europei cu împrumuturi şi nu cu subvenţii. Să admitem că „mişcarea” franco-germană va învinge rezistenţa nordicilor egoişti, surprinzând în egală măsură pe suveranişti. Lucrurile nu sunt clare pe deplin. Există părerea că fondurile nu sunt alocate sub formă de credit, ci sub formă de subvenţii. Dar există şi părerea că ţările membre ar urma să plătească, împreună, în următorii 20 de ani, proporţional cu cota fiecăruia la bugetul cadrului european. Ţările nordice cer ca sprijinul european să ia forma împrumuturilor rambursabile. Unde e România în această discuţie, nu se cunoaşte. De ce PNL, aparţinător la familia Popularilor Europeni, nu are nici o opinie? De ce Dacian Cioloş, liderul grupului Renew Europe, din Parlamentul European, nu pomeneşte nimic de solidaritatea fără precedent cu regiunile afectate de criza produsă de pandemia cunoscută? Noul concept poate fi considerat o variantă „light” de eurobonduri sau coronabonduri. Adică ar fi vorba de împrumuturi comune cu o răspundere limitată.  La prima vedere, Italia şi Franţa se pot bucura. Cumpătat. Au reuşit să îşi impună punctul de vedere. În presa europeană, din ultimele zile, n-au lipsit comentariile, unii analişti întrebându-se dacă locomotiva germano-franceză va putea tracta toate vagoanele, adică statele membre. Optimismul nu lipseşte, dar nici îndoielile, nefiind exclusă o schimbare de macaz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *