50 de poeți din 30 de țări, așteptați în iunie la Craiova

0
524

Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu” va avea loc la Craiova în perioada 17-22 iunie a.c., cu participarea a 50 de poeți din 30 de țări, „nume reprezentative ale literaturii lumii”, anunță organizatorii – Fundația Europeană „Mihai Eminescu” și Academia Internațională „Mihai Eminescu”.

«De ce avem nevoie de poezie? Pentru că viitorul aparține celor care iubesc dintotdeauna cultura, căci cei bogați și-au epuizat deja aspirațiile, iar „sărăcia sufletului și lipsa dragostei” ne contaminează, spunea Maica Tereza și avea dreptate, pentru că nu avem medicamente ca să tratăm uitarea și dezamăgirea. Poate că poezia, astăzi, în plină criză economică, financiară, politică, dar mai ales morală, mai poate schimba gusturi, sentimente, simțăminte», declară prof. univ. dr. Ion Deaconescu, președintele Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”.

În acest cadru vor fi acordate premiile anuale ale Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”, care vor răsplăti activitatea profesională a unor reprezentanți din diferite domenii de activitate.