Putin: Retragerea trupelor ruse de la granița cu Ucraina este în interesul alegerilor

0
347

Retragerea trupelor ruse de la granița cu Ucraina ar trebui să creeze condiții favorabile suplimentare înaintea alegerilor din această țară, a declarat președintele rus, Vladimir Putin, la două zile după ce a dat ordin (pentru a treia oară) ca unitățile care au participat la manevrele de primăvară în trei regiuni limitrofe cu Ucraina să revină la bazele lor de dislocare permanentă, relatează ITAR-TASS. Liderul de la Kremlin a subliniat că Rusiei îi va fi totuși dificil să construiască relații cu cei care vor veni la putere în Ucraina, în urma scrutinului anticipat din 25 mai, în condițiile tensiunii în creștere în această țară. Mult mai logic ar fi fost, în opinia șefului statului rus, desfășurarea unui referendum privind noua Constituție a Ucrainei până la alegerile prezidențiale. În aceeași ordine de idei, șeful statului rus a cerut o anchetă minuțioasă și ca cei responsabili de tragedia de la Odesa, soldată cu aproximativ 50 de morți, să fie aduși în fața justiției, într-o conferință de presă susținută la Shanghai, unde s-a aflat într-o vizită oficială.