Razie printre taximetrişti

0
340

Poliţiştii Biroului Rutier Craiova împreună cu agenţi ai Poliţiei Locale şi reprezentanţi ai Registrului Auto Român (RAR) Dolj au organizat, ieri, o razie rutieră în trafic, vizaţi fiind taximetriştii craioveni. Potrivit comisarului-şef Emil Zuican, şeful Biroului Rutier Craiova, «poliţiştii au urmărit verificarea legalităţii activităţilor de transport persoane în regim taxi pe raza municipiului Craiova. Echipajele mixte au acţionat pe bulevardul „Carol”, 1 Mai, Nicolae Romanescu, străzile „Al. I. Cuza”, „Unirii” şi pe Calea Bucureşti, conducătorii auto fiind verificaţi dacă au atestate, licenţe, case de marcat montate în autoturisme şi asigurare obligatorie auto şi pentru persoane. În plus, specialiştii RAR Dolj au controlat şi starea tehnică a maşinilor folosite în activitatea de taximetrie». Pe parcursul acestor activităţi, oamenii legii au aplicat 52 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 7.800 de lei, în 16 cazuri fiind vorba despre defecţiuni tehnice. Poliţiştii au reţinut în vederea suspendării două permise de conducere şi au retras şapte certificate de înmatriculare.