Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj: / „Investiţiile în domeniul culturii, încă un pariu câştigat”

0
628

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, apreciază că evenimentul „Noaptea Europeană a Muzeelor”, organizat în noaptea de 18 spre 19 mai, a fost un succes, aproximativ 14.000 de persoane vizitând expoziţiile Muzeului Olteniei, instituţie aflată în subordinea CJ Dolj. Cu acest prilej, Ion Prioteasa reafirmă interesul Consiliului Judeţean de a investi în continuare în cultură, Centrul Expoziţional „Brâncuşi” rămânând unul dintre proiectele pe care instituţia pe care o conduce doreşte să-l implementeze în perioada următoare.

«Am primit cu satisfacţie o veste bună din partea Muzeului Olteniei care ne spune că aproape 14.000 de vizitatori au trecut pragul celor trei secţii ale muzeului în cadrul evenimentului „Noaptea Europeană a Muzeelor”. Mai precis 13.952 de persoane. Este un succes care mă bucură şi care ne determină să mergem mai departe. Afluxul maxim de public s-a înregistrat, la toate secţiile muzeului, între orele 20.00 şi 23.00, când, practic, s-a stat la coadă pentru a se intra. Muzeul Olteniei a fost vizitat până la ora 3.00 dimineaţa, demonstrând interesul crescut al craiovenilor pentru actul de cultură. La ediţia din acest an a „Nopţii Europene a Muzeelor” s-a înregistrat o prezenţă-record, ceea ce mă îndreptăţeşte să cred că politica CJ Dolj de a investi în cultură a fost una corectă», a declarat Ion Prioteasa.

Centrul Expoziţional dedicat lui Constantin Brâncuşi, următoarea mare provocare

Şeful administraţiei doljene a mai spus că, după investiţiile de la Aeroportul din Craiova, un alt pariu câştigat al consiliului Judeţean Dolj este în domeniul culturii: «În ultimii ani, Consiliul Judeţean Dolj s-a implicat prin alocarea de fonduri în susţinerea câtorva obiective investiţionale, care astăzi stau mărturie că nu am greşit atunci când am mizat pe ele. După investiţia de la Aeroportul Craiova, un pariu câştigat al Consiliului Judeţean Dolj, obiectivele din domeniul culturii – Muzeul Olteniei, Muzeul de Artă, Casa Băniei, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” – au constituit piatra de încercare pentru noi, întrucât nu se mai investise nimic în această direcţie de foarte mulţi ani. Am reuşit ca, din fondurile proprii ale Consiliului Judeţean Dolj, să construim singurul muzeu din România după 1989, am reabilitat pe fonduri europene Muzeul Olteniei şi aproape de finalizare e Muzeul de Artă, am redat circuitului turistic cea mai veche construcţie civilă a Olteniei – Casa Băniei. Întăresc ceea ce am spus public în dese rânduri şi anume că ne menţinem interesul pentru a investi în continuare în cultură, în derulare având deja un proiect european de peste trei milioane euro pe care îl implementăm alături de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” în colaborare cu Biblioteca din Vratsa, prin intermediul căruia vom reabilita şi moderniza două clădiri de patrimoniu din Craiova. Mai departe mergem şi cu Centrul Expoziţional dedicat lui Constantin Brâncuşi, în care vom expune şase opere făurite de marele sculptor şi care se află în proprietatea noastră. Acest Centru Expoziţional va deveni cu siguranţă unul dintre punctele de atracţie turistică ale Craiovei».

„Noaptea Europeană a Muzeelor” s-a bucurat de un real succes la public

În acest an, Muzeul Olteniei a vernisat două expoziţii temporare la Secţia Istorie-Arheologie, respectiv „Gârla Mare” – Un periplu al ceramicii străvechi şi „Descoperă harta în umbre” – Oltenia povestită prin hărţi. Ambele au putut fi vizitate în „Noaptea Europeană a Muzeelor”, bucurându-se de un real succes la public alături de celelalte expoziţii permanente de la Secţia de Ştiinţele Naturii şi Secţia de Etnografie. Cele mai vizitate secţii în cadrul acestui important eveniment cultural au fost cele de Ştiinţele Naturii şi Istorie-Arheologie, adică locaţiile în care Consiliul Judeţean Dolj a finalizat importante investiţii în cursul anului 2012. Solicitarea cea mai mare din partea publicului a fost pentru planetariul digital de la Secţia de Ştiinţele Naturii. Distribuţia, pe secţii, a vizitatorilor este următoarea: 4.600 la Secţia de Ştiinţele Naturii (inaugurată la sfârşitul anului 2012), 3.500 de vizitatori la Secţia de Istorie-Arheologie (a cărei renovare, pe fonduri europene, a fost finalizată tot în cursul anului 2012), 3.000 la clădirea nouă şi 2.852 la Casa Băniei – Secţia de Etnografie.