Surpriză în Serbia: naţionalistul Tomislav Nikolic a câştigat prezidenţialele

0
355

Naţionalistul populist Tomislav Nikolic (foto) a obţinut, duminică, împotriva estimărilor, victoria în alegerile prezidenţiale din Serbia, preşedintele în exerciţiu, Boris Tadic admiţând înfrângerea sa, chiar înaintea anunţului rezultatelor oficiale. „Eu îl felicit pentru victoria meritată. Îi doresc succes”, a spus Boris Tadic la adresa adversarului său. Tomislav Nikolic a obţinut 49,4% din voturi, faţă de 47,4%, cât a obţinut Boris Tadic, potrivit rezultatelor parţiale, calculate pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, de CESID, un organism independent, responsabil cu supravegherea scrutinului. Tomislav Nikolic a dat asigurări de apropiere europeană a ţării sale. „Serbia îşi va menţine vocaţia europeană. Acest scrutin nu va conduce Serbia împotriva UE, dar va regla problemele economice create de Partidul Democratic (DS) al preşedintelui în exerciţiu”, a spus noul ales, în faţa presei. „Serbia trebuie să-şi dezvolte economia sa şi să se debaraseze de corupţie”, a mai spus Nikolic, un fost apropiat al omului forte în Serbia, Slobodan Miloşevic. Alianţa sa, înaintea celui de-al doilea tur de scrutin, cu un partid realmente ostil UE, a fost folosită de opozanţi, care i-au pus la îndoială angajamentul în favoarea blocului „Celor 27”. „Se poate vorbi de un cutremur electoral, prin rezultatul totalmente neaşteptat”, a comentat analistul politic Slobodan Antonic, făcând aluzie la sondajele dinaintea scrutinului care preziceau o victorie lejeră a preşedintelui în exerciţiu. Un alt analist, Srdjan Bogosavljevici, a estimat într-o declraţie pentru Agenţia Beta că rata de participare a fost favorabilă câştigătorului scrutinului. Pro-european convins, Boris Tadic, 54 de ani, care a condus Serbia, izolată politic şi economic în anii 90 spre Uniunea Europeană, a mai afirmat că un eventual abandon al drumului angajat ar reprezenta „o eroare tragică”. De fapt, pentru a obţine statutul de candidat la integrarea în UE şi a primi făgăduinţa începerii negocierilor, Boris Tadic a livrat Tribunalului Penal Internaţional pe foştii lideri politici şi militari ai sârbilor bosniaci, Radovan Karadzic şi Ratko Mladic, inculpaţi pentru genocid, crime împotriva umanitării şi crime de război. El a flexibilizat, de asemenea, relaţiile dintre Belgrad şi Pristcina, aşa cum a cerut Bruxelles-ul, dar nu a recunoscut independenţa proclamată în 2008 de majoritatea albaneză din Kosovo. Tomislav Nikolic, 60 de ani, un populist reconvertit în pro-european, după ce a contestat mult timp opţiunea aleasă pentru ţara sa, a mizat pe nemulţumirea opopulaţiei din cauza proastei situaţii economice, în Serbia, unde şomajul atinge 24%. Duminică seara, în principalele oraşe ale Serbiei, simpatizanţii naţionalişti s-au adunat în faţa sediului partidului lor pentru a sărbători victoria. La Belgrad nu s-a făcut resimţit un entuziasm debordant. Tomislav Nikolic pierduse, în două rânduri, în 2004 şi 2008, confruntarea prezidenţială cu Boris Tadic.