Şoferi aproape de comă alcoolică

0
401

Sărbătoarea de Florii i-a făcut pe unii să-şi piardă controlul, în urma consumului de alcool. Dacă despre scandalul de la Bratovoeşti am amintit, acum avem şi câteva cazuri de conducere a unui autovehicul, de către şoferi care au depăşit cu mult “cota de atenţie”, fiind mai aproape de cea  de “pericol”, undeva de comă alcoolică. Astfel, poliţiştii din Teasc au fost sesizaţi că , venind dinspre Bratovoeşti, un autoturism se deplasa sinuos, ieşind de pe banda de mers şi intrând pe contrasens. L-au oprit în localitate şi i-au pus etilotestul. Rezultatul a fost o alcoolemie de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate şi probe biologice. Mai mult, şoferul, de 52 de ani, din Valea Stanciului, avea şi permisul reţinut. Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Pieleşti au depistat un bărbat de 36 de ani, din Teslui, care conducea un autoturism, în satul Preajba de Pădure, având o alcoolemie de 0,89. De asemenea, oamenii legii din Poiana Mare şi Desa au depistat un bărbat de 41 de ani, din Desa, în timp ce conducea o maşină, având o concentraţie de alcool de 1,29. Nici Craiova nu a lipsit din “peisaj”, poliţiştii Secţiei 3 oprind un conducător auto , care avea o concentraţie de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.