Reconcilierea tardivă cu pedagogia a reputatului profesor şi critic de teatru George Banu

0
76

„Dăruim studenţilor nu ce ştim, ci le oferim ceea ce credem pentru noi înşine că e necesar pentru viaţă. În artă aceasta-i necesar. Esenţial. O asemenea convingere m-a reconciliat cu practica universitară”, a afirmat, ieri, la Craiova, reputatul profesor, critic şi istoric de teatru George Banu, vorbind despre vechea sa „reticenţă faţă de exerciţiul pedagogic”. „Eu mi-am hrănit învăţământul din teatrul pe care l-am văzut şi din discuţiile cu artiştii pe care i-am cunoscut”, a mai spus domnia sa.

Reflecţiile autobiografice despre relaţia între teatru şi universitate au fost făcute în contextul primirii, din partea Universităţii din Craiova, a titlului de Doctor Honoris Causa pentru extraordinara carieră pedagogică a domniei sale şi pentru permanenta cercetare a fenomenului teatral românesc şi internaţional. Evenimentul a avut loc ieri, în cadrul celei de-a X-a ediţii a Festivalului Internaţional „Shakespeare”, care se desfăşoară în perioada 14-23 aprilie, sub semnul împlinirii a 400 de ani de la trecerea în nefiinţă a marelui dramaturg.

Pe lângă artişti din ţări de pe patru continente, ce propun diferite viziuni ale operei shakespeariene, festivalul a adus la Craiova shakespeareologi şi teatrologi de reputaţie mondială. Între aceştia, şi George Banu – personalitate care a dat prestigiu criticului de teatru în lumea artelor, având merite excepţionale în cercetarea şi pedagogia teatrală.

«Nu am ales, ci am optat pentru l’entre – deux, universitatea şi teatrul. Am fost un fel de mesager, un Arlechino slugă la doi stăpâni, dar adesea plin de frustrare, de îndoială, neaparţinând total niciunuia dintre domenii. Un hibrid, un personaj impur, dar nicicum un impostor. Și, poate, originalitatea poziţiei mele de aici a provenit. Din teama, pe de o parte, de a nu furniza cunoştinţe abstracte, iar, pe de altă parte, din aceea de a nu mă satisface doar cu datele concretului. Eu mi-am hrănit învăţământul din teatrul pe care l-am văzut şi din discuţiile cu artiştii pe care i-am cunoscut, dar, totodată, eu am privit teatrul şi din perspectiva istoriei imediate, a ierarhiilor indispensabile, a organizării unui peisaj. De aceea am fost un profesor implicat. De aceea m-am îndoit de condiţia profesorului universitar. Dar nici nu m-am instituit în creator improvizat. Am trăit cu această îndoială. Ea mă constituie. Ea e adevărul posturii mele». George Banu

Din 1974 şi până în prezent, George Banu este profesor universitar doctor la Universitatea Sorbona (Paris, Franţa) şi la Universitatea Louvain la Neuve (Belgia). Ales pentru trei mandate succesive preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, actualmente preşedinte de onoare, director al celebrei Academii Experimentale de Teatru de la Paris, marele critic a semnat cărţi şi filme remarcabile, consacrate figurilor exemplare ale spectacolului contemporan şi aspectelor esenţiale ale artei teatrului. Cărţile sale au fost publicate la edituri prestigioase, ca „Gallimard” şi „Flammarion”.

Este deţinător a trei doctorate în artă şi teatru, ca şi a numeroase distincţii naţionale şi internaţionale pentru activitatea sa. Este membru al Academiei Române din 2013 şi Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi. De asemenea, este de trei ori laureat al criticii franceze pentru cea mai bună carte de teatru şi a fost distins cu Premiul UNESCO pentru cel mai bun film documentar despre teatru. A primit, în Franţa, Ordinul Artelor şi Literelor, Ordinul Meritul Naţional, precum şi Les Palmes Academiques.

„Universitatea din Craiova celebrează şi recunoaşte azi o carieră strălucită”

„Universitatea din Craiova celebrează şi recunoaşte azi o carieră strălucită, atât sub aspectul rigorilor instituţionale, cât mai ales sub aspectul reverenţei din partea profesioniştilor, a comunităţii, respectiv a celor în slujba cărora se află şi universităţile. (…). Prin temele de care s-a preocupat, prin lucrările pe care domnia sa le-a scris, prin valorile pe care le-a promovat, a creat legături vitale între teatru şi fiecare dintre noi, în aşa fel încât, după ce îl citim pe George Banu, regândim teatrul, regândim cunoaşterea prin teatru şi cunoaşterea în sine. (…) Suntem onoraţi să vă primim astăzi ca membru al comunităţii academice a Almei Mater Craiovensis, spunându-vă bun venit, domnule profesor! Vă felicităm pentru tot ce aţi realizat până în prezent, vă urăm sănătate şi vă dorim să vă continuaţi proiectele cu aceleaşi devotament şi pasiune», s-a adresat reputatului critic prof. univ. dr. Cezar Spânu, rectorul Universităţii din Craiova.

„Universitatea din Craiova este onorată să-şi arate admiraţia şi să recunoască meritele acestui intelectual care a marcat cultura universală şi universitară, nu doar teatrologică, să recunoască parcursul etic şi exemplar al lui George Banu”, a adăugat conf. univ. dr. Gabriel Coşoveanu, în Laudatio.

Emil Boroghină, directorul Festivalului Internaţional „Shakespeare”: «George Banu este unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai culturii româneşti şi universale. Este o personalitate uriaşă a teatrului mondial. Noi, generaţia noastră, ne mândrim că i-am fost contemporani şi colegi, aşa cum cei de dinaintea noastră se puteau mândri cu faptul că au stat alături de Eliade, de Cioran sau de Eugen Ionescu. Trebuie să îi mulţumesc lui George Banu pentru tot ce a făcut pentru teatrul mondial, din calităţile domniei sale şi de profesor, dar şi de preşedinte executiv şi apoi de onoare al forului mondial al criticii – Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru. Să-i mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru teatrul românesc, mai ales începând din 1989 încoace. Pentru prietenia şi încurajarea permanentă adresată Teatrului Naţional din Craiova şi Festivalului Internaţional „Shakespeare”. Este pentru noi un reper, un prieten de o căldură care nu poate fi descrisă şi recunoştinţa noastră faţă de domnia sa este uriaşă».

„Eu le-am arătat, îmi mărturisesc azi foşti studenţi, un mod de a se situa faţă de teatru. Faţă de universitate”

Primirea în corpul academic craiovean i-a prilejuit criticului George Banu un discurs despre „reconcilierea tardivă cu pedagogia”, pornind de la o veche reticenţă a domniei sale de a fi profesor. «Un diagnostic nemilos mi s-a încrustat în minte încă din tinereţe, când, deja fiind asistent, o prietenă, la colţ de stradă, mi-a citat o frază teribilă din „Unchiul Vania”, care defineşte impasul unui profesor, acela al lui Serebriakov despre care el spune că: „a predat lucruri pe care colegii săi le ştiu, iar pe oamenii simpli nu îi interesează», a explicat Banu. «Din orgoliu, am refuzat sau am rămas surd la relaţiile ivite din atracţia pentru ce reprezentam ca rol „universitar”. Ele au fost numeroase, dar am rezistat. Mă temeam, şi în acest domeniu, să devin un Serebriakov. Nu e uşor să fii profesor. Nu m-am asimilat niciodată integral cu funcţia şi ceea ce comportă ea ca autoritate, adevărată sau iluzorie», a mai spus domnia sa.

De peste patru decenii însă George Banu este profesor la universităţi din Franţa şi Belgia, dăruindu-se pedagogiei şi studenţilor «cu sentimentul secret al „neîmplinirii” niciodată explicit exprimat», după cum a mărturisit. O frază a lui Oscar Wilde l-a tulburat – „Nimic din ce e esenţial nu poate fi predat” –, lăsându-i sentimentul că esenţialul îi scapă. „Până în ziua în care mi-a apărut răspunsul ce mi-a servit de remediu şi în care m-am recunoscut. Wilde, am înţeles, se referea la cunoştinţe, dar nu ele sunt, până la urmă, esenţiale, ci altceva, ceva ce se poate totuşi transmite: o conduită umană. Dăruim studenţilor nu ce ştim, ci le oferim ceea ce credem pentru noi înşine că e necesar pentru viaţă. În artă aceasta-i necesar. Esenţial. O asemenea convingere m-a reconciliat cu practica universitară. Eu le-am arătat, îmi mărturisesc azi foşti studenţi, un mod de a se situa faţă de teatru. Faţă de universitate», a afirmat George Banu la primirea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova.

«Reconcilierea tardivă cu pedagogia nu e simptomul unei nostalgii legate de „tinereţea” de altădată, cea a mea şi a studenţilor de atunci. Nu, e consecinţa unei descoperiri şi a unei împliniri tardive: a fi profesor înseamnă a te înscrie în timp. Și azi, în epoca accelerării, acesta e un lucru preţios», a încheiat domnia sa.