În urmă cu nişte zile, senatorul liberal de Dolj, Mario Oprea, funcialmente cumpătat, de felul său, a ridicat tonul într-o declaraţie de presă: “consider că demografia României este o problemă atât de gravă, încât ar trebui să depăşească barierele politice. PNL susţine măsurile de combatere a deficitului democratic, considerândul-l prioritate zero.” Pornind de la cifrele actuale ale INS, conform cărora populaţia a ajuns la nivelul din… 1966 (anul Decretului 770/1 octombrie)! “cu o cotă de scădere care echivalează cu dispariţia a două oraşe mici în fiecare an“, Mario Oprea ridică tonul, de-a dreptul, că să nu spunem că strigă, pentru tergiversarea Legii privind concediul de maternitate şi creşterea indemnizaţiilor pentru mame, iniţiativă care trebuia, deja, supusă votului final în Camera Deputaţilor. Extrăgând problema din câmpul eminamente politic şi translând-o în teritoriul experţilor în ştiinţe sociale, asistenţă socială, demografie, statistică socială şi alte domenii conexe, aflăm că “stăm prost” şi, nu de azi, de ieri, ci de peste 20 de ani. Cu constant declin demografic şi deteriorarea a celei mai importante structuri a populaţiei – cea pe vârste – şi într-un context în care problemele redresării situaţiei demografice nu se află pe agenda clasei politice, perspectivele anunţându-se şi mai sumbre. Timide, dar trecătoare, semnale de îngrijorare au existat de-a lungul timpului: astfel la 14 ianuarie 2009, preşedintele României, din acel moment, semna Decizia de înfiinţare a “Comisiei Prezidenţiale pentru analiza riscurilor sociale şi demografice din România“, care a funcţionat până la 31 noiembrie 2009, cercetarea concretizându-se într-un raport voluminos, dat publicităţii. Se recomandau politici sociale coerente, bazate pe evidenţe şi indicatori de incluziune socială, prin compararea situaţiei autohtone actuale, cu cea din trecut şi din alte ţări, propunându-se implementarea printr-un Pact Social Naţional şi prin constituirea unui Observator Social Naţional. De Raportul Comisiei Prezindeţiale pentru analiza riscurilor sociale şi demografice s-a… uitat, dacă l-o fi luat cineva, vreodată în seamă. Gestul senatorului liberal de Dolj, Mario Oprea, nu este atât unul de circumstanţă, nici măcar unul cu iz politic, ci deplin rezemat într-o bună documentare prealabilă şi cunoaşterea unor realităţi demografice descumpănitoare. Populaţia Doljului este în scădere sensibilă. Puţine la număr sunt localităţile cu spor natural pozitiv, în schimb nu puţine sate doljene s-au golit, realmente, în ultimii ani, reculul natalităţii, ca şi conservarea unui nivel scăzut al acestuia, fiind o realitate, neputând conduce la altceva decât la “topirea” unor sate întregi. Eventuala reconfigurare a regiunilor de dezvoltare şi acordarea unui statut administrativ pentru ele, trebuie făcută în corelare cu regândirea întregului sistem de unităţi teritoriale pentru a fi compatibilizat, în mare măsură cu cel din UE. Numărul comunelor cu o dimensiune demografică redusă şi putere financiară pe măsură a crescut, din păcate. Se prefigurează, la orizont un deşert demografic. Se discută cu îngrijoarea de gravitatea creşterii ponderii populaţiei vârstnice în ansamblul populaţiei, agravând problemele de finanţare a unui sistem central de pensii. Scăderea natalităţii este o problemă gravă, şi este a tuturor: politicieni, biserică, cetăţeni de azi şi de mâine. Chiar dacă ne putem consola că şi “la alţii”, în vechea Europă, lucrurile nu stau mai bine.
