Vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, se află de joi într-o vizită de lucru în China. Dragnea conduce o delegaţie care, în perioada 20 — 26 martie, va avea întâlniri la nivel înalt cu oficiali chinezi pentru a analiza stadiul implementării acordurilor semnate în noiembrie anul trecut, în cadrul vizitei la Bucureşti a premierului chinez, Li Keqiang. Potrivit MDRAP, vizita delegaţiei române a debutat cu o întâlnire, la Hong-Kong, cu C.Y.Leung, şeful Executivului Regiunii Administrative Speciale (RAS) Hong-Kong. Ieri, la Shenzhen, erau programate întrevederi cu reprezentanţii unor companii din domeniul comunicaţiilor şi energiei: ZTE Corporation, Huawei şi CGN (China General Nuclear Power Group). În a doua parte a vizitei, viceprim-ministrul Liviu Dragnea va avea o întâlnire cu viceprim-ministrul Republicii Populare Chineze, Zhang Gaoli. Principalele domenii pentru care au fost programate întrevederi sunt sectorul energetic, transporturile şi agricultura. Viceprim-ministrul Liviu Dragnea conduce Comitetul interministerial pentru monitorizarea îndeplinirii angajamentelor asumate de România cu ocazia reuniunii, la Bucureşti, în 26 noiembrie 2013, a şefilor de Guvern ai Republicii Populare Chineze şi statelor Europei Centrale şi de Est. În luna noiembrie 2013, Guvernul român a primit vizita unei delegaţii conduse de premierul Republicii Populare Chineze, Li Keqiang. Vizita a avut loc în contextul organizării la Bucureşti a două evenimente cu rol important în cooperarea dintre cele două ţări, dar şi în cooperarea la nivel regional, cu ţările Uniunii Europene: Reuniunea Şefilor de Guvern din China şi ţările din Europa Centrală şi de Est şi Forumul economic şi comercial China-ţările ECE. România şi China au semnat, la acea dată, 13 acte de colaborare în diferite domenii, de la energie nucleară până la exportul de produse agricole spre China.