Medici renumiţi din ţară şi străinătate, prezenţi la Craiova

0
277

Centrul de Cercetare în Gastroenterologie şi Hepatologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, împreună cu Societatea Română de Endoscopie Digestivă şi Societatea Română de Chirurgie Endoscopică au organizat în această perioadă un workshop medical cu participare internaţională. 

Evenimentul, intitulat Exploratory Translational Imaging in Gastroenterology and Surgery – Imagistică Translaţională în Gastroenterologie şi Chirurgie – se încheie astăzi după două zile pline de activităţi. Acest workshop, devenit deja tradiţie, a pornit de la ideea de a încuraja munca în echipă, accesul la informaţia de ultimă oră şi la mijloace tehnice moderne, contribuind în egală măsură la îmbunătăţirea componentei de cercetare, dezvoltare şi inovare. Cu această ocazie la Craiova sunt prezente personalităţi marcante în domeniu, la nivel internaţional, din ţări precum Danemarca, SUA, Norvegia sau Olanda.

Specialiştii sunt invitaţi să împărtăşească din experienţa lor prin intermediul prezentărilor teoretice, dar mai ales a demonstraţiilor în timp real, completate de discuţii interactive cu participanţii. Astfel, dr. Dan Duda, profesor asociat la Harvard Medical School din Boston, SUA, este unul dintre codirectorii workshop-ului şi a venit special în Bănie pentru acest eveniment, propunându-şi să detalieze subiecte legate de patologia moleculară şi studii imagistice.

Centrul de Cercetare al UMF Craiova dispune de tehnici inovatoare

Cele mai aşteptate momente ale workshop-ului sunt în cadrul demonstraţiilor live de endoscopie intervenţională şi tehnici imagistice noi care completează programul, fiind transmise în sistem de videoconferinţă. Sunt prezentate, ca în fiecare an, şi tehnici inovatoare, de care Centrul de Cercetare în Gastroenterologie şi Hepatologie al UMF Craiova dispune deja, dintre care endomicroscopia confocală laser, tehnică de ultimă oră ce va juca cu siguranţă un rol din ce în ce mai mare în cadrul procedurilor endoscopice din centrele de referinţă din lume, prin marele avantaj pe care îl oferă – un diagnostic sigur şi de rapid.