Coplata, introdusă din luna aprilie

0
261

Luna aprilie aduce o nouă taxă pentru pacienţii care trec pragul unităţilor sanitare cu paturi. Ministerul Sănătăţii a hotărât ca începând cu data de 1 aprilie a.c. să introducă o coplată pentru serviciile de spitalizare, astfel încât, fiecare bolnav internat în spital fiind nevoit să plătească la externare o sumă cuprinsă între 5 şi 10 lei.  Vor fi scutiți de această taxă bolnavii care ajung în Urgenţă şi mai multe categorii de populaţie. 

Pacienţii vor fi nevoiţi să plătească o singură dată la externare, indiferent de perioada spitalizării. Coplata pentru serviciile medicale va intra în vigoare, odată cu aplicarea contractului-cadru privind sistemul de asigurări sociale de sănătate. Desigur, vor exista şi categorii de populaţie care vor fi scutite de această taxă. Este vorba de bolnavii cronic incluşi în programele naţionale şi care au nevoie de mai multe internări pe an, copiii până în 18 ani, gravidele, lehuzele, pensionarii cu pensii sub 740 de lei şi persoanele cu handicap. De asemenea, nu achită coplata cazurile considerate de urgenţă, urmând ca în această situaţie să fie făcute o serie de protocoale noi pentru „internarea de urgenţă”.

Coplata va fi plătită o singură dată, la momentul externării din spital

Coplata va fi încasată pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, în secţiile sau compartimentele cu paturi din unităţile sanitare aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate.

Serviciile medicale spitaliceşti, acordate în regim de spitalizare continuă, pentru care se încasează coplata sunt cele prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază şi în pachetul de servicii ce se acordă persoanelor care se asigură facultativ. Excepţie fac serviciile medicale spitaliceşti acordate în secţiile sau compartimentele de îngrijiri paliative, internările obligatorii pentru bolnavii psihic şi cele dispuse prin ordonanţa procurorului pe timpul judecării sau urmăririi penale, precum şi serviciile acordate pacienţilor care necesită asistenţă medicală spitalicească de lungă durată (ani) şi pentru serviciile acordate pacienţilor pentru care criteriul de internare este urgenţa.

Categoriile de asiguraţi scutite de coplată trebuie să facă dovada acestei calităţi cu documente eliberate de autorităţile competente care să ateste că se încadrează în respectiva categorie, precum şi cu documente şi, dupa caz, declaraţie pe propria răspundere că îndeplinesc şi condiţiile privind realizarea sau nu a unor venituri.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au mai spus că forma finală a Contractului cadru păstrează plata medicului de familie la 50% per serviciu şi 50% per capita, şi nu 70% per capita şi 30% per serviciu, cum a fost prevăzut în prima formă a proiectului.