Se împart funcţiile din 7 instituţii ale statului, USL se gândeşte dacă participă la negocieri

0
348
Mircea Toader

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, ieri, că dacă USL decide să nu nominalizeze persoane în funcţiile din şapte instituţii ale statului, aflate în subordinea Parlamentului, puterea ar trebui să păstreze aceste posturi pentru opoziţie, arătând că acest lucru se va discuta în şedinţa coaliţiei de guvernare. „Noi le păstrăm locurile, asta este opinia mea. O să discutăm şi în coaliţie. Nu vin, nu-şi propun candidaţi (n.r. – cei de la opoziţie), este o modalitate de a separa iarăşi activitatea în Parlament”, a spus Toader. El a arătat că a avut loc o negociere între liderii de grup, iar PDL a considerat că funcţiile de conducere din aceste instituţii „au fost deţinute, timp de 5,6,8 ani, de regulă de PSD. Am solicitat ca funcţiile de conducere din cele 4 instituţii, 3 să fie la noi”. Birourile Permanente ale celor două Camere ale Preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, Roberta Anastase şi Vasile Blaga, au susţinut, ieri, că au discutat încheierea unui protocol privind împărţirea funcţiilor în cele 7 instituţii ale statului şi toţi liderii grupurilor de la putere şi opoziţie sunt de acord cu textul acestui document, în timp ce reprezentanţii opoziţiei contestă acest lucru. „Merită (n.r. – funcţii în instituţiile statului) fiecare, putere sau opoziţie, conform ponderii grupurilor parlamentare, de aceea sunt şi negocieri. Negocierile au avut loc, lista e făcută. Cred că este semnată de către toţi”, a spus Vasile Blaga. În schimb, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a declarat, după şedinţa Birourilor Permanente, că a scris pe acest protocol, lângă semnătură, că nu a fost respectat algoritmul politic. „Vom discuta în USL această chestiune, dacă vom participa la aceste nominalizări”, a spus Haşotti. Viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a precizat că, în opinia sa, USL nu trebuie să facă nominalizări în aceste funcţii: „Părerea mea personală este că nu trebuie să mai purtăm nici un fel de negociere cu această putere abuzivă. Este punctul meu de vedere, pe care îl voi ridica în USL, să lăsăm această putere să-şi facă mendrele până la capăt”. El a adăugat că luni, în şedinţele PNL, PSD şi USL, opoziţia va decide dacă va face nominalizări pentru aceste funcţii.

Potrivit protocolului de care face vorbire coaliţia, la Avocatul Poporului posturile de vicepreşedinţi ar urma să fie acordate PNL, PSD, UNPR şi UDMR, la Autoritatea Electorală Permanentă funcţia de preşedinte va fi dată PDL. La CNVM – PDL va avea funcţia de preşedinte, PSD pe cea de vicepreşedinte, iar comisari vor fi din partea PSD, PDL, UNPR. CNSAS va avea trei membri din partea PDL, câte doi membri din partea PNL şi PSD, câte un membru din partea UNPR şi UDMR, la CNCD – câte un membru din partea PSD şi UDMR. La CSSPP preşedintele va fi din partea PDL, iar vicepreşedintele din partea PSD, iar la CSA va fi un membru din partea UDMR.