Autorul atentatului de la Toulouse, încercuit de poliţia franceză

0
359

Presupusul autor al atacurilor armate din oraşele franceze Toulouse şi Montauban a fost arestat, informează săptămânalul „Le Point”, în ediţia online, însă autorităţile franceze au negat informaţiile. Potrivit postului BFM TV, Mohammed Merah, în vârstă de 24 de ani, francez de origine algeriană, a fost arestat la ieşirea din propria locuinţă, care era încercuită de câteva ore de forţele de ordine. Mohammed Merah s-a antrenat în războiul sfânt în zonele cu probleme de la frontiera pakistano-afgană. Cei doi fraţi ai săi, deţinuţi de poliţie, sunt cunoscuţi pentru convingerile radicale, iar faptul că Mohammed Merah a plecat în Pakistan în două rânduri, în 2010 şi 2011, sugerează legăturile sale cu reţelele islamiste organizate. Suspectul a fost arestat şi încarcerat în provincia afgană Kandahar în 2007, pentru fabricare de bombe, dar a evadat câteva luni mai tâziu, într-o operaţiunea îndrăzneaţă a talibanilor, a declarat pentru Reuters directorul închisorii, Ghulam Faruq. Merah a fost prins de serviciile de securitate afgane la 19 decembrie 2007 şi condamnat la 3 ani de închisoare, a precizat directorul. Este cunoscut de poliţia din Toulouse pentru fapte de drept comun, unele cu violenţă, a mai fost reţinut în trei rânduri şi lucra la un garaj de automobile. „El pretinde a fi mujahedin (luptător al lui Dumnezeu), aparţine al-Qaeda şi a vrut să răzbune copii palestinieni”, a declarat ministrul de Interne francez, Claude Gueant. Autorităţile afgane au avertizat poliţia franceză, care a introdus numele său în fişierul informaţiilor generale. „El era în colimatorul DCRI (Direcţia Centrală de Informaţii Interne)”, a declarat o sursă apropiată anchetei. Potrivit serviciilor de informaţii, mai mulţi fanatici se pregătesc să revină în Europa pentru a comite atentate. Întoarcerea unor jihadişti antrenaţi în Afganistan, este, de la o vreme, un risc major, în opinia DCRI. Potrivit serviciilor de informaţii franceze, circa 150 de islamişti radicali sunt plecaţi din Europa în Afganistan în ultimii cinci ani. Cel puţin 23 de indivizi au părăsit teritoriul francez. Printre aceştia, 17 sunt de naţionalitate franceză sau binaţională. 100 de fanatici originari din Germania, Olanda sau Regatul Unit se găsesc în zona pakistano-afgană. Din 2008, cel puţin 6 francezi au fost împuşcaţi în Afganistan de armata afgană sau de trupele ISAF.