Cum a justificat Vladimir Putin invazia Ucrainei

1
2314

Discursul preşedintelui rus Vladimir Putin, în faţa Adunării federale de la Moscova, de o oră şi 45 de minute, primul de la debutul „operaţiunii militare speciale”, potrivit agenţiei Ria Novosti, a început aproape abrupt: „Rusia a intervenit pentru apărarea locuitorilor regiunilor noastre istorice, pentru asigurarea securităţii ţării noastre, pentru eliminarea unei ameninţări din partea regimului nazist de la Kiev, ajuns la putere în urma unei lovituri de stat din 2014 şi decizia a fost luată de conducerea operaţiunilor militare speciale”. Potrivit preşedintelui rus „înaintea debutului operaţiunii militare speciale”, Kievul negociase cu Occidentul pentru livrarea de sisteme de apărare aeriană, avioane de luptă şi alte echipamente grele, iar SUA şi NATO deplasaseră baze militare şi laboratoare biologice secrete lângă frontierele Rusiei. În discuţie avansată mai era şi aderarea la NATO a Ucrainei, considerată „o linie roşie” pentru Moscova. O similitudine: ca şi în urmă cu un an, premergător atacării Ucrainei, aniversarea de ieri a urmat aceeaşi schemă. Trupele ruse –suplimentate ca efectiv- sunt pregătite, iar Vladimir Putin l-a reîntâlnit pe preşedintele Belarus, Lukaşenko la Moscova. Astăzi 22 februarie a.c. Duma va ţine o sesiune extraordinară pentru ratificarea iniţiativelor recomandate de Vladimir Putin, urmată de o depunere de coroane prilejuită de „Ziua apărătorii patriei”. După care va urma ce? Extras dintr-un rezumat de presă de duminică 20 februarie 2022(…) „Volodimir Zelenski în urma avertisementelor teribile ale Rusiei a cerut preşedintelui rus o întâlnire în căutarea unei soluţii. Că războiul urma să înceapă o demonstrează şi faptul că Germania şi Austria ceruseră rezidenţilor să părăsească Ucraina, iar Lufthansa îşi anulase zborurile spre Kiev şi Odesa. Biroul de legătură al NATO la Kiev îşi deplasase personalul la Bruxelles şi Lvov. Preşedintele Vladimir Putin a făcut referiri în expozeul său la locuitorii regiunilor Lugansk, Doneţk, Zaporojie şi Kherson anexate de Moscova după referendumurile denunţate ca „mascarade” de comunitatea internaţională. Mai clar, din discursul lui Vladimir Putin s-a înţeles că ofensiva militară va continua, mai ales fiindcă „elita occidentală este considerată responsabilă de escaladă şi nu doreşte decât o înfrângere strategică a Rusiei, pentru a se sfârşi odată pentru totdeauna”. Surse deschise menţionează că ar urma să fie ocupate oraşele Sumy, Harkov şi Zaporojie, printr-o nouă ofensivă. Washingtonul a denunţat prin consilierul pentru securitate al Casei Albe, Jake Sullivan, absurditatea acuzaţiilor lui Vladimir Putin care a stăruit pe ameninţarea occidentală contra Rusiei, justificând invazia. Liderul de la Kremlin a introdus în întregul său discurs conceptul de „război al civilizaţiilor”, relevând atacul la cultura rusă, Biserica Ortodoxă şi alte organizaţii religioase tradiţionale. A denunţat Occidentul, considerând drept o „catastrofă spirituală” distrugerea identităţii culturale şi naţionale, a familiei, abuzarea copiilor până la pedofilie. Faptul că Occidentul se aştepta la asfixierea economică a Rusiei nu s-a împlinit, deşi i-a fost limitat drastic accesul pe piaţa europeană, impunându-i-se repetate sancţiuni. PIB-ul n-a scăzut, în măsura în care cifrele sunt adevărate decât cu 2,5% în 2022. Înainte de izbucnirea pandemiei de Covid-19 rata şomajului era de 4,7% lună de lună, iar acum este de 3,7%. Nici catastrofa anunţată pentru economia europeană, văzută de Vladimir Putin n-a avut loc: 0,1% creştere în zona euro în al 4-lea trimiestru din 2022 şi 0% pe ansamblul UE. Economia europeană resimte însă o scădere a competitivităţii, în măsura în care depindea de gazul rusesc. O veste îngrijorătoare: Rusia suspendă participarea la Tratatul New Start semnat în 2010 la Praga şi se arată pregătită să reia încercările nucleare. Referirea la debutul conflictului din Ucraina a fost lungă, Vladimir Putin declarând că a fost tentat de găsirea unei soluţii pacifiste. Şi a reafirmat determinarea de a pacifica şi acum cu Ucraina, omagiind persoanele decedate pe front. A propus crearea unui fond special pentru ajutorarea familiilor greu încercate. Războiul economic împotriva Rusiei l-a considerat, cum spuneam, un eşec. Mesajul transmis Occidentului a fost pe alocuri belicos, dar Vladimir Putin s-a arătat calm, căutând inducerea emoţiei, în rândul asistenţei. Întreaga artă a războiului este bazată pe înşelătorie, ştim asta. Dacă eşti activ simulează pasivitatea. SUA şi NATO refuză să creadă că Rusia vrea doar recuperarea a ceea ce consideră „propriul teritoriu” şi continuă să creadă că aşa ceva ar putea deveni negociabil. Şi că este posibil să învingă Rusia, furnizând materiale de război şi informaţii Kievului. Care s-a arătat impacientat de întregul discurs şi şeful de cabinet al preşedintelui Volodimir Zelenski, Andryi Yermak a declarat că „Ucraina va pedepsi Rusia”. Aflat la Varşovia, preşedintele american Joe Biden, după vizita la Kiev, comparată cu cea a lui Kennedy la Berlin, era aşteptat aseară în jurul orei 18.30 să aibă o intervenţie pe marginea discursului lui Vladimir Putin.

1 COMENTARIU

  1. Pai l-a avut domnule Cantar! Nimic nou pe frontul de est! Televiziunile canadiene si americane l-au diabolizat pe Putin si l-u ridicat in slavile cerului pe Biden! Ele prezentau in tandem, cel putin asa erau immaginile si comentariile la televiziuni. In comentariul meu de ieri la ,,simbolistica” vizita a lui Biden in Zelenkypolis, va spusei negru pe alb ca niciunul nu vrea pacea! Cu atat mai mult Biden si curva lui UE care sunt cu lantul langa tarus din mai multe puncte de vedere! Dar nimeni nu a suflast un cavant despre pace! ,,Invazia” rusa in ucraina nu se deosebeste cu nimic de invazia Irakului, a Siriei, a Afganistatul sau fostei Yugoslavii. Nimic nou pe frontul de est , domnule Cantar! Doar pozitia ,,drepti” si smirna jurnalistilor la comanda lui mos Biden! Rusul pur sange Putin a scos capul la vedere si, pentru prima oara de la declansarea ,,invaziei” cum ziceti dvs. din media mainstream sau a,,operatiunii militare speciale” cum zice Putin si presa independenta internationala -care misca in front si face pe ea de America- infrunta pe jadarmul lumii care cauta bataie din orice pricina! Sa fim seriosi ! O conflagratie mondiala a inceput deja si dvs. bateti campii prin UE sau prin preeriile americane!

Comments are closed.