Rechizitoriul din dosarul „Frăţiei” trimis la Parchet pentru completări

0
1080

Dosarul în care craioveanul Gigi Vadik Zavera zis Gigioc şi alţi 12 inculpaţi, o parte dintre ei membri ai grupării infracţionale „Frăţia” au fost trimişi în judecată a ieşit din camera preliminară … doar pentru a ajunge înapoi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Judecătorii de la Tribunalul Dolj au admis, luni, 20 februarie a.c., o parte din excepţiile invocate de opt dintre inculpaţi, care solicită detalierea faptelor pentru care li s-a reţinut infracţiunea de constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat şi au cerut completarea rechizitoriului. Procurorii spun că aşteaptă motivarea instanţei pentru a răspunde punctual la fiecare solicitare şi vor menţine dispoziţia de trimitere în judecată a celor 13 inculpaţi.

Reamintim că, pe 8 august 2017 s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj i-au trimis în judecată pe Gigi Vadik Zavera zis Gigioc, Ioneluş Cimpoeru zis Ion Luptătoru; Florinel Barbu zis Skială; Sorin Stelian Flutur zis Bobo; Cătălin Viorel Tudor zis Fluture; Marian Irinel Coandă zis Charlie; Cristian Marian Vlădescu zis Ventura; Alexandru Grigore Băloiu zis Gore; Cantemir Ştefan Mitre zis Fane Vitamină; Gigel Roşianu; Ion Ilie zis Ilie Puşcărie; Fănel Trandafir zis Cimino, între infracţiunile reţinute în sarcina acestora fiind constituire a unui grup infracţional organizat, tulburarea ordinii şi liniştii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, tentativă de omor, lovire sau alte violenţe, şantaj, respectiv complicitate la aceste infracţiuni, şi agentul IPJ Dolj Marian Gabriel Gîrniţă, preşedinte al Sindicatului Poliţiştilor Europol Dolj, acuzat de favorizarea făptuitorului.

După o investigaţie de amploare, demarată în urma conflictului de la barul ON/OFF din Craiova, din noaptea de 4 spre 5 noiembrie 2016, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au precizat în rechizitoriu că au probat 16 conflicte stradale de amploare, produse de membrii grupării „Frăţia” de-a lungul timpului, tocmai pentru a arăta că este vorba despre un grup infracţional organizat. «Privite în mod conjugat, aceste conflicte denotă preocuparea membrilor grupării „Frăţia” de a-şi rezolva prin violenţă aspectele rezultate din activitatea lor, de a-şi regla conturile prin aceeaşi modalitate cu membrii grupării rivale („Mândria”) şi de a-şi impune dominaţia la nivelul municipiului Craiova. De asemenea, modul de manifestare al grupării „Frăţia” prin producerea celor 16 scandaluri denotă caracterul său reactiv, coordonat şi de continuitate», spun anchetatorii.

Conflictul de la barul ON OFF, pentru ruperea de „Frăţia”

Majoritatea inculpaţilor au fost implicaţi într-un scandal de proporţii, petrecut în noaptea de 4 spre 5 noiembrie 2016, în barul ON/OFF din centrul Craiovei. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au reţinut faptul că, «în cursul anului 2014, inculpatul Mitre Cantemir Ştefan, fiind în executarea unei pedepse privative de libertate de 2 ani în Penitenciarul Craiova, l-a cunoscut pe liderul unui clan de interlopi din Dâmboviţa şi, după ce a fost pus în libertate, chiar a participat, împreună cu alţi craioveni, membri ai grupului „Frăţia”, la o petrecere organizată de acesta. În acest context, inculpatul Mitre Cantemir Ştefan a decis alături de inculpaţii Vlădescu Cristian Marian, Amorăriţei Chenea Petru Adrian, Amza Paul Dănuţ, Băloiu Alexandru Grigore desprinderea din grupul „Frăţia” şi impunerea prin forţe proprii ca lideri ai acestuia cu scopul de a îl înlătura pe inculpatul Zavera Gigi Vadik din poziţia de „lider”. Pe acest fond decizional şi al ameninţărilor primite de la inculpatul Zavera Gigi Vadik, în cursul lunii octombrie 2016 şi începutul lunii noiembrie 2016, grupul condus de Mitre Cantemir Ştefan şi având ca membri pe Vlădescu Cristian Marian, Amorăriţei Chenea Petru Adrian, Amza Paul Dănuţ, Băloiu Alexandru Grigore a planificat exercitarea unor acte de violenţă asupra grupării rămase fidelă inculpatului Zavera Gigi Vadik. Astfel, potrivit procurorilor, vineri, 4 noiembrie 2016, Gigi Vadik Zavera, care aflase de intenţiile celorlalţi, l-a chemat pe un apropiat al lui Mitre la barul „ON OFF” din Craiova şi i-a cerut să le transmită lui Mitre şi lui Cristian Marian Vlădescu că le este interzis accesul în cluburile şi localurile cunoscute drept teritoriu de „dominaţie” al grupării „Frăţia”, nesupunerea având drept consecinţă exercitarea unor acte de violenţă. În cursul aceleiaşi seri, în jurul orei 23.30, Vlădescu s-a dus la barul ON OFF, unde se aflau Gigioc, Ioneluş Cimpoieru, Florinel Barbu, Cătălin Viorel Tudor şi alţi apropiaţi ai acestora», se mai arată în rechizitoriu. După discuţii care au degenerat, grupul condus de Zavera Gigi-Vadik l-a agresat pe Cristian Marian Vlădescu, care a fost lovit în cap cu o sabie (macetă) şi o ţeavă metalică. Acesta a reuşit să fugă, i-a contactat pe Mitre Cantemir şi pe Băloiu, care au venit imediat la faţa locului şi a pornit o luptă generalizată între cele două grupuri, în afara localului, în stradă, în timpul căreia a fost lovit şi Giogioc, surprinsă de sistemul de supraveghere amplasat în exteriorul barului, după cum au mai reţinut procurorii în rechizitoriu. Conflictul s-a stins după ce s-au împrăştiat cei implicaţi, iar anchetatorilor le-a luat ceva timp să pună cap la cap toate detaliile şi să stabilească gradul de participaţie al fiecărui inculpat, înainte să dispună măsuri preventive în cauză.

„Gigioc” prins încercând să plece din ţară

«Numai că, luând la cunoştinţă pe „canale neoficiale” despre măsurile procesuale ce urmau a fi dispuse de procuror, inculpatul Zavera Gigi Vadik a hotărât să plece din ţară în noaptea de 16/17. 11. 2016, pentru a se sustrage de la cercetări. Inculpatul Zavera Gigi Vadik a fost sprijinit în punerea în practică a acestei hotărâri de către inculpaţii Ion Ilie şi Roşianu Gigel. Astfel, în noaptea de 16/17. 11. 2016, la orele 02:33, inculpatul Zavera Gigi Vadik a fost depistat la punctul de trecere a frontierei Porţile de Fier, pe sensul de ieşire din ţară, conducând autoturismul marca Toyota, proprietatea inculpatului Ion Ilie, fiind însoţit de către inculpatul Roşianu Gigel», au mai reţinut procurorii în rechizitoriu. Anchetatorii l-au inculpat pe Gîrniţă Marian Gabriel, subofiţer în cadrul I PJ Dolj, de la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv, pentru favorizarea făptuitorului, acesta fiind acuzat că le-ar fi furnizat inculpaţilor detaliile legate de măsurile ce urmau a fi dispuse.

Excepţiile admise vizează constituirea grupului infracţional organizat

Din august şi până acum, dosarul a fost analizat în camera preliminară a Tribunalului Dolj, iar luni, 20 februarie a.c., instanţa a admis o parte din excepţiile invocate de opt dintre inculpaţi, toate vizând lămuriri cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 387 Cod Penal, respectiv constituirea unui grup infracţional organizat: „Admite în parte excepţiile formulate de inculpaţii Zavera Gigi Vadik, Cimpoeru Ioneluş, Barbu Florinel, Coandă Marian Irinel, Mitre Cantemir Ştefan, Roşianu Gigel, Ion Ilie şi Trandafir Fănel. Constată neregularitatea rechizitoriului nr. 805/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în ceea ce priveşte: descrierea faptelor reţinute prin actul de sesizare a instanţei în sarcina inculpaţilor Zavera Gigi Vadik, Roşianu Gigel, Ion Ilie şi Trandafir Fănel în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 367 alin 1 şi 3 din C. p.( …). Va respinge celelalte cereri şi excepţii privind legalitatea sesizării instanţei şi a administrării probelor formulate de inculpaţii: Coanda Marian Irinel, Cimpoeru Ioneluş, Barbu Florinel, Zavera Gigi Vadik , Ion Ilie, Trandafir Fanel, Roşianu Gigel, Vlădescu Cristian Marian şi Mitre Cantemir Ştefan. Dispune comunicarea prezentei încheieri către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj în vederea remedierii neregularităţilor constatate în actul de sesizare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii motivate, urmând ca parchetul să comunice dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori dacă solicită restituirea cauzei”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj spun că au luat act de încheierea de şedinţă, dar aşteaptă motivarea instanţei cu excepţiile admise, toate vizând infracţiunea de constituirea grupului infracţional organizat, pentru a răspunde punctual şi îşi menţin trimiterea în judecată a tuturor inculpaţilor din dosar.

***

În urma scandalului de la barul ON/OFF, Gigi Vadik Zavera zis “Gigioc”, Ioneluş Cimpoeru, Alexandru Băloiu, Florinel Barbu, Sorin Stelian Flutur, Cantemir Ştefan Mitre şi Cristian Vlădescu au fost arestaţi preventiv pe 17 noiembrie 2016, însă doar primii doi au rămas în spatele gratiilor până în martie 2017, când au fost plasaţi în arest la domiciliu, ulterior fiind revocate măsurile preventive faţă de ei.