Timp de trei zile, în perioada 20-22 februarie, o delegaţie a Universităţii de Stat din Tiraspol a întreprins o vizită oficială la Universitatea din Craiova. Astfel, au fost programate mai multe întâlniri pe domenii de studiu, cu reprezentanţi ai mediului academic craiovean, dar şi cu studenţii din Republica Moldova, care învaţă în Bănie. Au trecut mai bine de două decenii şi jumătate de când un grup înarmat de separatişti a intrat în biroul unuia dintre foştii rectori şi l-au ameninţat cu puştile automate, somându-i astfel pe toţi cei prezenţi să părăsească sediul instituţiei de învăţământ superior. Forţaţi să ia drumul pribegiei, mulţi dintre ei s-au îmbolnăvit şi au murit. Anul acesta s-au împlinit 26 de ani de când Republica Moldova, după primirea statutului de membru al ONU, a intrat în conflict armat cu forţele rebele transnistrene. În 1992, în urma războiul ce a durat până spre sfârşitul lunii iulie, trupele lui Smirnov, ajutate de armata rusă, şi-au consolidat controlul asupra zonei de dincolo de Nistru. Un moment sumbru în istoria Basarabiei. Este un fapt unic la nivel mondial ca un colectiv al unei universităţi să fie nevoit să-şi desfăşoare activitatea pe alte meleaguri, departe de locul unde a fost creat şi îşi are sediul. Vorbim de fapt de prima universitate din Republica Moldova. Despre învăţământul superior din Republica Moldova, dar şi despre cei 26 de ani de „exil” ai Universităţii de Stat din Tiraspol şi nu în ultimul rând, despre sistemul educaţional din Transnistria, am discutat într-un amplu interviu cu prof.univ.dr Eduard Coropceanu, rectorul Universităţii de Stat din Tiraspol, care a prezentat un mic fragment din istoria patimilor îndurate de românii prinşi între interesele teritoriale şi economice ale celor două părţi în regiune. Din păcate, soluţia salvatoare pentru mulţi dintre ei a fost părăsirea locurilor natale. Un surghiun sfâşâietor, greu de îndurat. Şi totuşi cei 3000 de studenţi şi 150 de profesori s-au încăpăţînat să înveţe şi să predea la Universitatea de Stat din Tiraspol.
Este prima vizită a dumneavoastră la Universitatea din Craiova ?!
Nu…este a doua. Prima vizită a avut loc la 9 ianuarie a.c şi am stabilit împreună cu domnul rector, prof.univ.dr Cezar Spânu să venim cu o delegaţie care să reprezinte toate subdiviziunile, adică vorbim de o delegaţie de 15 persoane, asta permiţând deja o discuţie la nivel de departament, la nivel de directori, la nivel de interacţiuni interumane pe domenii : biologie, geografie, fizică, chimie, limbi şi literaturi. Şi am stabilit să ne vedem pe 19 februarie, aceasta fiind data când începe semestrul de primăvară şi în această perioadă toată lumea este prezentă, fapt care ne-ar permite să facem vizite departamentale, să vedem laboratoarele, aula, să ne familiarizăm cu specificul procesului de instruire, cu managementul universitar, cu procedeele de asigurare a calităţii procesului de instruire şi de cercetare.
Ce aşteptări aveţi de la aceste întâlniri ?
Avem multe aşteptări şi sperăm ca pe parcursul discuţiilor să fie identificate unele idei noi, despre care poate nici nu bănuiam initial, fiindcă fiecare vine cu propunerile sale, dar aceste propuneri sunt ajustate, la posibilităţile instituţiilor partenere. În primul rând obiectivul de bază este încheierea acordului de colaborare, care sperăm să fie doar un acord cadru la care vor fi adăugate o serie de anexe, pe domenii, ce vor puncta anumite activităţi concrete. Desigur, că ne intereseză, în primul rând intensificarea colaborării din punct de vedere al preluării unor experienţe din domeniul educational a desfăşurării procesului cercetării ştiinţifice. Probabil sunt discuţii deja la nivelul unui centru de cercetare moldo-român, la care să participle atât cercetătorii nostri, cât şi cei de la Universitatea din Craiova, în calitate de cercetători asociaţi în cealaltă instituţie parteneră. În felul acesta, cercetătorii din cele două instituţii vor putea să realizeze stagii în instituţia parteneră şi să realizeze o cercetare în cadrul unor proiecte instituţionale cu rezultate publice împreună în reviste cu factor de impact, împreună cu alte produse, cum ar fi monografii sau cu alte rezultate ale activităţii didactice şi ştiinţifice. Vom vorbi desigur, de o consolidare a relaţiilor între persoanele din cele două instituţii, care va constitui baza solidă în vederea depunerii unor proiecte, pentru accesarea de fonduri europene în cadrul proiectelor Erasmus sau în cadrul altepr proiecte, cum ar fi Orizont 2020.
Să ne întoarcem puţin în timp şi să vorbim de momentul 1992, când aproape toţi profesorii de la Universitatea de Stat din Tiraspol au luat calea “exilului”. Unde eraţi domneavoastră la acel moment ?
Universitatea din Tiraspol a fost evacuată în condiţiile războiului din estul Republicii Moldova. Eu în acel moment eram student, în 1991 am fost înmatriculat la Facultatea de Biologie şi Chimie a Universităţii de Stat din Tiraspol, absolveam anul I şi erau deja declanşate acţiunile militare pe Nistru. Noi eram nişte tineri, aveam 18 ani şi credeam că aşa ceva nu se poate întâmpla. Eram singura instituţie din stânga Nistrului, care mai avea arborat Tricolorul. Toate instituţiile la momentul acela cam trecuseră de partea separatiştilor, nu se mai subordonau Chişinăului, noi, cei din Universitatea de Stat din Tiraspol eram unica instituţie care se mai subordona instituţiilor constituţionale din Chişinău şi acest lucru provoca probleme separatiştilor. Şi au hotărât să acţioneze…fără milă.
Separatiştii au început mai întâi cu vânarea minţilor luminate
Am înţeles că totul s-a întâmplat sub ameninţarea armelor… că din laboratorul de Geologie, câteva cadre didactice au încercat să recupereze o colecţie preţioasă de roci, piese didactice importante, dar au fost arestate şi duse la miliţie, bătute, ţinute acolo.
Da…aşa este. Un grup de separatişti înarmaţi a urcat până la etajul unde se aflau profesorii. Câţiva dintre ei au intrat cu automatele înăuntru şi i-au îndemnat să părăsească clădirea. Atunci, profesorii nostri, majoritatea dintre ei, pentru că mai erau şi ruşi printre ei, au spus că recunosc o singură ţară şi au preferat să plece. De fapt, am plecat cu toţii : profesori şi studenţi. Unii au plecat prin Ucraina, deoarece la Nistru se duceau lupte grele. Alţii au plecat spre Odesa, iar o altă parte spre Cernăuţi, noi am plecat plecat spre sud, eu fiind originar de undeva dintre Cahul şi Chişinău. Apoi, fiind acasă în vacanţă am auzit la televizor că dacă suntem refugiaţi din Transnistria şi vrem să continuăm studiile în Chişinău, s-a constituit o comisie, care evaluează situaţia. Când s-a văzut că este vorba de un procent de 80% dintre profesorii şi studenţii evacuaţi, atunci o delegaţie de profesori s-au adresat preşedintelui Republicii Moldova, domnului Mircea Snegur şi în data de 9 iulie 1992 a fost emisă Hotărârea de evacuare temporară a Universităţii de Stat din Tiraspol şi dislocarea ei la Chişinău până la finalizarea războiului. Din păcate, au trecut peste două decenii şi jumătate şi nu ne-am mai întors acasă.
Credeţi că nu s-ar fi ajuns la această situaţie dacă unii dintre politicienii de atunci ar fi fost mai abili şi nu ar fi fost în joc şi mari interese financiare. De ce astăzi, situaţia nu se rezolvă, ce interese sunt la mijloc ?
Interese…desigur. Vedem clar contrapunerea între Federaţia Rusiei şi Occident, factorul transnistrean este un element foarte bun pentru negocierile cu Occidentul…o palmă de pământ care asigură mecanismul de şantaj.
Dar ce se întâmplă astăzi cu învăţământul universitar din Transnistria ?
Dacă analizăm Republica Moldova ca un stat integru, inclusiv cu Transnistria, sunt două sisteme de educaţie. Sistemul care subordonează Chişinăul şi sistemul care se subordonează Tiraspolului. Sistemul de educaţie care se subordonează Chişinăului, toate Universităţile de pe malul drept al Nistrului sunt conforme cerinţelor normelor Uniunii Europene, deoarece, din 2005, Republica Moldova este parte a Tratatului de la Bologna, toate planurile de studii şi celelalte procese sunt racordate la cerinţele europene. În Transnistria, educaţia a rămas pe modelul cel vechi şi este orientat mai mult pe sistemul rusesc, ei nu susţin nici Bac-ul. Cu regret s-au făcut nişte concesii din partea politicienilor noştri, cu speranţa că va exista un dialog, dar nu s-a întâmplat aşa ceva.
Şi desigur, aceste concesii deranjează, vorbim până la urmă de o concurenţă neloială…
Aceste concesii ne deranjează pe noi, pe universitari, pentru suntem puşi într-o situaţie delicată. Dar cea mai dureroasă concesie este recunoaşterea actelor de studii din Transnistria, fapt ce dă curs unor probleme pentru celelalte 30 de universităţi care se subordonează Chişinăului. Universitatea transnistreană nu se subordonează acestor reguli, dar suntem egali din punct de vedere a diplomelor, acestea echivalându-se. Se poate întâmpla o situaţie confuză şi anume, cu acei elevi care nu reuşesc să treacă Bac-ul, la noi nu sunt înamatriculaţi în învăţământul superior, în timp ce în Transnistria sunt înamatriculaţi. Gimnaziul la noi este până în clasa a IX-a, liceul fiind doar de trei ani. Nu este ca în România, gimnaziu până în clasa a VIII-a şi liceul de patru ani. Deci, pe de o parte, în Transnistria nu se dă Bac-ul, pe de altă parte vorbim şi de un alt standard al exigenţelor.
“Politica din Transnistria este destul de agresivă”
Dar prin recunoaşterea acestor diplome…mă refer la cele eliberate de Universitatea din Transnistria, nu există şi un oarecare pericol. Absolvenţii de acolo pot să ajungă în diverse funcţii publice, chiar în Parlamentul Republicii Moldova…mă gândesc…
Politica din Transnistria este destul de agresivă şi ostilă faţă de Republica Moldova. Absolventul Universităţii din Transnistria se poate angaja oriunde, inclusiv în Parlamentul Republicii Moldova şi acolo poate să facă legi pentru Republica Moldova, acesta fiind educat într-un spirit antiromânesc. Absolventul din Transnistria poate să facă politică, poate să intre într-un partid din Republica Moldova, el desigur, poate să abordeze problema prin prisma sa. Noi deja avem o serie de focare de instabilitate, regiuni unde predomină alte etnii, fie că este sudul Basarabiei, unde este autonomia Găgăuziei, în nord unde sunt ucrainieni, în Bălţi unde predomină populaţia rusofonă. Dar prin faptul că noi recunoaştem instituţiile de învăţământ superior din Transnistria, crezând că astfel va exista un dialog, înseamnă că suntem naivi.
În 2012, potrivit unui comunicat de presă Itas-Tass, se anunţa că absolvenţii din Transnistria urmau să primească diplome de studii de tip rusesc. Agenţia cita spusele noului reprezentant special al preşedintelui Federaţiei Ruse pentru Transnistria, Dmitri Rogozin. S-a ajuns aici…??!!
La Tiraspol au sistemul de educaţie racordat la sistemul Federaţiei Ruse şi eu bănuiesc că ei au pe anumite domenii diplome duble. Nu ştiu cât este de corect ca nişte diplome neconforme cerinţelor UE să fie recunoscute. Materiile sunt diferite. De exemplu ei nu învaţă Istoria României. Ei învaţă Istoria Rusiei. Acolo trăiesc peste 30.000 de ofiţeri ruşi. În Armata Sovietică exista un ritual, când ofiţerul ieşea la pensie şi acest lucru se face destul de devreme, pe la 45 de ani, aceştia au posibilitatea să-şi aleagă una din republicile sudice, deoarece în Rusia condiţiile sunt mai ostile şi ei îi alegeau de obicei ori Caucazul, adică Georgia, Abhazia ori Republica Moldova. Aici veneau cu familia. Mulţi nu alegeau Chişinăul, gândirea ofiţerului era următoarea : dacă ţara este atacată, Prutul este primul hotar, dar Nistrul este cel de-al doilea şi atunci se opreau la Tiraspol. Transnistria este o zonă unde s-au stabilit mulţi ofiţeri ruşi şi urmaşi ai ofiţerilor ruşi. Ei nu se vor schimba niciodată, noi credem asta, iar ceea ce fac politicienii nostril este doar o viitoare capcană.
În 2014, se vorbea de comasarea Universităţii de Stat de la Tiraspol cu Universitatea de pe lângă Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova. Decizia aparţinea academicianului Gheorghe Duca şi fostului rector al Universităţii de la Tiraspol, prof.univ.dr Laurenţiu Calmuţchi. În ce stadiu mai este acest proiect ?
A fost doar la nivel de idee. Atunci şi factorul politic era nepregătit, fiind şi lupte acerbe între forţele politice. A fost o idea, dar o idea a vârfurilor, mai puţin o idee pe care să o îmbrăţişeze cadrele universitare şi nu a fost elaborate un mecanism clar, nu s-a discutat pe baza unui plan şi atunci proiectul s-a oprit şi totul a rămas doar la nivel de discuţie, doar la nivel de idee. Nu a fost o initiativă oficială. Discuţii sunt şi astăzi, pentru că, la fel ca şi în România şi în Republica Moldova sunt discuţii despre scăderea natalităţii, despre scăderea numărului de studenţi. Este în creştere exodul studenţilor, Scade fluxul de liceeni spre universităţi ca urmare a schimbărilor demografice.
“Noi discutăm acum cum să-i stimulăm financiar pe tineri”
Câţi studenţi are Universitatea de Stat din Tiraspol ?
În jur de 3000 de studenţi….
Vă simţiţi cumva dezavantajaţi din punct de vedere al costurilor, al departamentelor sau eu ştiu… chiar al materiilor faţă de celelalte universităţi subordonate Chişinăului ?
Universitatea din Tiraspol este prima instituţie de învăţământ superior din Republica Moldova. A fost fondată la 1 octombrie 1930 şi atunci am început cu materiile de bază : matematică, fizică, chimie, istorie, biologie, geografie şi tot în felul acesta continuăm. Alte universităţi şi-au diversificat paleta de domenii, mai profitabile, însă noi am rămas pe acelaşi segment şi acesta poate să fie desigur un dezavantaj, pentru că nu ne permite să acumulăm surse suplimentare. Dar, totodată, este şi un avantaj, pentru că vedem, mulţi dintre colegii nostri care s-au aruncat spre specialităţile profitabile au pierdut din specificul tradiţional, iar acum când scade numărul de studenţi, au pierdut şi nici cadrele didactice şi din numărul studenţilor. Noi nu avem decât un singur dezavantaj şi anume că sunt mulţi tineri care nu mai ştiu exact contextual în care au avut loc evenimentele din 1992, deoarece ei s-au născut după 1992, mulţi dintre ei, cred că Universitatea de Stat din Tiraspol este o filială a Universităţii de la Chişinău. Dar Universitatea de Stat din Tiraspol a pregătit în jur de 90.000 de specialist în diferite domenii, dar cu preponderenţă pentru învăţământul preuniversitar. În fiecare şcoală din Republica Moldova avem absolvenţii noştri. Ei sunt ambasadorii noştri în fiecare localitate şi ne mândrim cu asta, ei ne recomandă peste tot. Unii ne-au spus că ar trebui să ne schimbăm numele la Universitate, că este un nume învechit. Dar noi ce facem dacă schimbăm numele ?! Păi înseamnă că cedem, că ne resemnăm într-o luptă care durează de 26 de ani. Noi avem colegi la Universitate care au încă familile la Tiraspol. Noi mereu am fost hrăniţi cu această speranţă, că ne vom întoarce…
Avem o problemă comună plecare tinerilor, fie că vorbim de Republica Moldova, fie că vorbim de România. Ce este de făcut ?
Eu cred că universităţile trebuie să contribuie la oprirea exodului. Viitorul unei societăţi depinde de tânărul care iese astăzi de pe băncile universităţii, de calitatea pregătirii profesionale a lui. Cred că înfiinţarea unor centre de cercetare sunt nişte paşi concreţi pentru a le da speranţă tinerilor. În centrele de cercetare, se completează instruirea, cu cercetarea, transferul tehnologic, cu inovaţia, iar studentul înţelege că toate cunoştiinţele teoretice pot fi aplicate în practică. În cadrul cursurilor majoritatea primesc aceeaşi cantitate de informaţie, dar în procesul de cercetare vorbim deja de o activitate individuală. Atunci când fiecare absolvent va conştientiza unicitatea competenţelor sale, atunci el îşi va găsi un domeniu distinct de angajare. Noi discutăm acum în Republica Moldova cum să-i stimulăm financiar pe tineri, mai ales pe posturi de cadre didactice. În primul rând, noi considerăm că începătorilor trebuie să li se majoreze în primul rând salariu şi asta ca să-i determinăm pe tineri să se stabilească undeva.
