RADEF RomaniaFilm a intrat în insolvenţă

0
330

RADEF RomaniaFilm a intrat în insolvenţă la solicitarea ANAF, la sfârşitul acestie săptămâni urmând să aibă loc o primă întâlnire a conducerii companiei cu administratorul judiciar şi cu reprezentanţii Ministerului Culturii. Fiscul invocă o datorie de 25 de milioane de lei, dar regia va face recurs, pentru că nu este de acord cu această valoare, a precizat directorul.

Până în anul 1990, RADEF a deţinut 600 de săli de cinema. Numărul acestora a scăzut în fiecare an, ajungând în 2002 la 415, patru ani mai târziu la 317 săli şi grădini de spectacol cinematografic. Dintre acestea 160 erau închiriate şi alte peste 100 închise.

În 2008, Guvernul a decis trecerea tuturor sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic aflate în administrarea RADEF în domeniul public al consiliilor locale. Astfel, din cele 279 cinematografe, 107 cinematografe şi terenurile aferente au trecut la autorităţile locale. Potrivit RADEF, din cele 279 de cinematografe şi grădini de spectacol, 93 erau închise de „mulţi ani”, pentru ele regia având de plătit impozitele pe clădiri şi terenuri aferente. De asemenea, 149 de cinematografe şi grădini de spectacol aveau o situaţie „juridică neclară”.

Multe săli au fost închiriate către diferite firme, care le-au schimbat ulterior destinaţia utilizării şi le-au transformat în baruri, cluburi de noapte, cofetării sau service-uri auto. Mai mult, RADEF a fost dată în judecată de cei cărora le-a închiriat spaţiile, ultimii cerând despăgubiri pentru investiţiile pe care le-au făcut în sălile de spectacol.

În prezent regia mai are 12 săli de cinema în funcţiune, din care 4 au fost digitalizate.