Toate maşinile noi sunt aşteptate, până în 2022, să ofere sisteme de recunoaştere vocală

0
1007

fordÎn condiţiile în care aproape toate maşinile noi sunt aşteptate să ofere sisteme de recunoaştere vocală până în 2022, prognozele arată că viitoarele sisteme vor evolua astfel încât vor putea să interpreteze tonul vocii şi expresiile faciale. Sistemul de conectivitate SYNC 3 oferit de Ford permite deja comenzi vocale, Apple CarPlay şi Android Auto, iar in curând le va oferi şoferilor posibilitatea de a utiliza serviciile Alexa, asistentul virtual al Amazon. Ford şi Universitatea RWTH din Aachen cercetează utilizarea mai multor microfoane care să îmbunătăţească procesarea vocii şi să reducă efectul zgomotelor de fond şi al potenţialelor întreruperi.

Aproape 90% din maşinile noi vor fi capabile să ofere sisteme de recunoaştere vocală până în anul 2022. Iar pasul ulterior pentru maşinile de mâine ar putea fi faptul că acestea vor recunoaşte chiar şi cele mai mici modificări ale expresiilor faciale şi modulaţiile şi inflexiunile din voce, uşurând experienţa la volan a clienţilor. Sistemele avansate – echipate cu camere inserate în maşină şi cu microfoane sofisticate – ar putea să înveţe ce melodii ne place să ascultăm atunci când suntem stresaţi şi ocaziile în care preferăm să ne bucurăm de linişte. Iar iluminarea ambientală s-ar putea asorta cu dispoziţia de moment.

“Ne aflăm într-un punct avansat pe drumul care duce la dezvoltarea maşinii empatice care ar putea să-ţi spună o glumă pentru a te face să te simţi mai bine, să-ţi ofere sfaturi atunci când ai nevoie de ele, să-ţi aducă aminte de zilele de naştere şi să te ţină în priză în cazul unui drum lung”, spune Fatima Vidal, senior director al biroului Marketing Automotive în cadrul Nuance Communications, companie care a ajutat Ford să dezvolte modulul de recunoaştere vocală integrat în cadrul sistemului de conectivitate SYNC.

Accesând resurse stocate în Cloud, şoferii vor avea ocazia să vorbească limba lor nativă

voceSe anticipează faptul că sistemele de control cu ajutorul vocii bazate pe stocarea informaţiilor în Cloud vor fi disponibile pe 75% dintre maşinile noi până în 2022 şi se prognozează că sistemele viitorului vor evolua şi se vor transforma în asistenţi personali care vor schimba ora de start a întâlnirilor programate şi vor comanda mâncare la pachet în momentele în care şoferii sunt blocaţi în trafic. În această vară, sistemul de conectivitate Ford SYNC 3 va permite şoferilor să se conecteze la asistentul virtual Alexa al companiei Amazon şi acoperă serviciul în 23 de limbi diferite şi în multe accente locale. Accesând resurse stocate în Cloud, maşinile din viitor le vor oferi şoferilor ocazia să vorbească limba lor nativă, o veste bună pentru cei care sărbătoresc Ziua Internaţională a Limbii Materne.

“Comenzi vocale precum «Mi-e foame» («I’m hungry») pentru a genera căutarea unui restaurant sau «Vreau o cafea» («I need coffee») au adus deja SYNC 3 în teritoriul asistenţilor personali.  În următorul pas, şoferii nu doar că vor putea să vorbească în limba maternă cu accentul local propriu, dar vor putea să folosească propriile expresii şi cuvinte, totul pentru a permite o abordare naturală a dialogului”, a subliniat Mareike Sauer, inginer control vocal în cadrul Echipei Connectivity Application, Ford of Europe.

Apple CarPlay oferă o metodă simplificată de utilizare a interfeţei telefonului pe display-ul touch screen al maşinii, oferindu-le utilizatorilor acces uşor la comenzile vocale către asistentul virtual Siri, dar şi la Apple Maps, Apple Music, Phone, Messages şi la o varietate mare de aplicaţii ale altor dezvoltatori. Android Auto  oferă Google Maps şi muzică pe ecranul maşinii în timp ce facilitează controlul vocal al apelurilor telefonice şi al mesajelor.

„Maşina ar putea deveni în scurt timp asistentul nostru”

ford 1Un proiect de cercetare derulat de Ford împreună cu Universitatea RWTH din Aachen, Germania, include utilizarea mai multor microfoane pentru îmbunătăţirea procesării discursului şi pentru reducerea efectului zgomotului de fond şi eliminarea potenţialelor întreruperi. Inginerii Nuance Communications susţin că, peste câţiva ani, sistemele de control vocal ne-ar putea interpela cu expresii precum “Vrei să comand flori pentru mama ta cu ocazia zilei de 8 Martie?”, “Doreşti să aleg o rută mai liberă, dar mai lungă până acasă?” şi “Proviziile din ciocolata ta favorită sunt pe terminate, iar magazinul tău preferat o are în stoc. Vrei să trecem pe acolo ca să cumperi câteva bucăţi?”. Viitoarele sisteme de control al gesturilor şi al ochilor le vor permite şoferilor să răspundă la apelurile telefonice prin mişcări subtile ale capului, să ajusteze volumul sistemului audio prin mişcări circulare ale încheieturii sau să stabilească destinaţia printr-o simplă privire pe harta oferită de sistemul de navigaţie.

Există, deci, la fel ca în filmul “Her”, pericolul de a ne îndrăgosti de sistemele noastre avansate de recunoaştere vocală? “Mulţi sunt deja îndrăgostiţi de propriile maşini, însă odată cu noile sisteme care învaţă şi adaptează ne putem aştepta la formarea unor relaţii foarte serioase şi puternice.  Maşina ar putea deveni în scurt timp asistentul nostru, partenerul de drum şi prietenul care ne ascultă păsurile, iar noi vom fi capabili să discutăm orice şi să întrebăm orice. Se va ajunge la punctul la care vom uita că vorbim, de fapt, cu o maşină”, spune Dominic Watt, lector senior al Departamentului de Ştiinţe Lingvistice din cadrul Universităţii York.

***

Ford va prezenta săptămâna viitoare, în cadrul Mobile World Congress din Barcelona – cel mai mare eveniment global dedicat industriei mobile, noile sale sisteme avansate de mobilitate şi conectivitate.

***

Limbile acoperite de sistemul SYNC includ arabă, chineză, cehă, coreeană, daneză, engleză (dialect australian), engleză (dialect britanic), engleză (dialect american), franceză, franceză (dialect canadian), germană, italiană, norvegiană, poloneză, portugheză, portugheză (dialect brazilian), olandeză, rusă, spaniolă, spaniolă (dialect mexican), suedeză, taiwaneză, turcă. În acest an vor fi lansate şi limbile engleză (dialect indian), finlandeză şu thailandeză.