Cetăţean rus prins cu paşaport fals la PTF Calafat

0
470

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat au depistat, luni, un cetăţean rus, în vârstă de 36 de ani, care a încercat să intre ilegal în România, folosindu-se de o carte de identitate cehă falsă, cumpărată din Bulgaria cu 1000 de euro. Bărbatul, care avea interdicţie de a intra în spaţiul Shengen, a fost predate autorităţilor bulgare pentru dispunerea măsurilor legale.

pasaport falsConform reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj, luni, 20 februarie a.c., în jurul orei 11.30, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind cu un autoturism marca Audi, o persoană de sex masculin care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate cu însemnele autorităţilor cehe.

Echipa comună formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari a avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului de călătorie prezentat, motiv pentru care au fost efectuate verificări suplimentare. În urma verificărilor, s-a constatat faptul că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. De asemenea, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este cetăţeanul rus David N., în vârstă de 36 de ani. Bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate falsă din Bulgaria, în schimbul sumei de 1.000 euro, şi a recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă într-un stat din vestul Europei şi avea interdicţie de intrare în spaţiul Shengen.

 „Poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria persoanei în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, aceasta a fost preluată de autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurile legale ce se impun”, a precizat subcomisar Dănuţ Rudăreanu, purtătorul de cuvânt al STPF Dolj.