„Costumul românesc de patrimoniu”, într-un program cultural-educativ, la Casa Băniei

0
448

La Casa Băniei va avea loc luni, 24 februarie, ora 14.00, manifestarea etnofolclorică intitulată „Costumul românesc de patrimoniu – Le costume roumain de patrimoine”. Evenimentul este organizat de Muzeul Olteniei – Secţia de Etnografie, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj şi în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Liceul Tehnologic Transporturi C.F. Craiova, Colegiul Pedagogic „Ştefan Velovan” Craiova, Primăria Calafat, Biblioteca „George şi Ştefan Marincu” – Filiala Calafat, Ansamblul Folcloric „Rozele Calafatului” și Asociaţia Macedonenilor din Romania.

Programul cultural propus, axat pe segmentul identităţii culturale, va viza promovarea valorilor de patrimoniu specifice costumului popular din zona Olteniei, prin prezentarea de către şeful Secţiei de Etnografie, dr. Cornel Bălosu, a pieselor unice de acest gen, aflate în colecţiile Muzeului Olteniei. Prof. dr. Maria Tronea (Asociaţia Română a Profesorilor de Limbă Franceză) va prezenta lucrarea cu tematica „Decorul costumului românesc de patrimoniu – Oltenia”. Dr. Roxana Deca, specialist al Muzeului Olteniei, va introduce participanţii într-un spaţiu unic, de redefinire a culturii populare, prin explicarea elementelor/motivelor simbolice existente pe costumul popular tradiţional oltenesc.

În cadrul programului etnofolcloric, reprezentanţii Asociaţiei Macedonenilor din Romania vor prezenta particularităţi ale fascinantei lumi arhaice a costumului popular macedonean.        Manifestarea îşi propune să provoace la dialog şi interactivitate participanţii, prin prezentarea „Paradei portului popular din sudul Olteniei” de către membrii Ansamblului „Rozele Calafatului”, coordonat de bibliotecar Marinela Calafeteanu

Programul cultural-educativ va fi susţinut, prin exprimări folclorice, şi de elevi dela Colegiul Pedagogic„Ştefan Velovan” (coordonator: prof. dr. Mirela Mitu) şi dela Liceul TehnologicTransporturi C.F. Craiova (coordonatori: prof. Anca Moldoveanu și prof.dr. Petruţa Ungureanu).