Petev: “Continuăm să facem greșeli elementare”

0
469

După eşecul cu Farul, scor 1-2, antrenorul Universităţii Craiova, bulgarul Ivaylo Petev, a acuzat erorile din apărarea echipei pe care o antrenează şi care a acumulat numai 2 puncte în ultimele 4 meciuri.

„Din păcate continuăm să facem greșeli elementare. Am avut situația în care am egalat și imediat după am primit un gol. Repriza a doua a fost mai bună decât prima. Poate și norocul ne-a întors spatele. Ăsta e fotbalul, nu putem să întoarcem nimic. Ca să ajungem la aceste greșeli suntem vinovați cu toții. La situațiile pe care le-am avut în repriza a doua trebuia să marcăm cel puțin un gol. Asta e tensiunea, trebuie să marcăm cu orice preț. Poate n-am meritat să câștigăm. Au fost foarte multe spații în repriza a doua. Numărul 9 de la Farul a jucat singur acolo, au un portar impecabil. Ei sunt cei doi vinovați pentru cele trei puncte pe care le-au obținut. Mitriță este un jucător cheie, au fost situații, dar nu a avut norocul să marcheze. Fiecare trebuie să fie responsabil, nu putem să ne așteptăm doar la el. Încă nu am vorbit cu medicul despre Ivan. O să analizăm și vom vedea unde am greșit”, a declarat Petev.

Căpitanul Nicuşor Bancu spune că play-off-ul este în pericol, deoarece echipa nu se exprimă la nivelul aşteptat, iar apărarea a fost punctul nevralgic în partida cu Farul.

„Am pregătit ceva înainte de meci şi am primit două goluri exact cum nu trebuia. După ce am egalat, a venit acel gol care ne-a turnat plumb în picioare, nu ne-a ieşit jocul şi suntem foarte supăraţi, dar urmează jocul cu FCSB şi trebuie să ne revenim. Parcă suntem blestemaţi, începem bine, dar primim gol imediat. Nu a mers nimic pe faza de apărare, am greşit din nou şi ne-a costat. Suntem într-o situaţie dificilă, avem deja câteva meciuri în care nu am jucat aşa cum trebuie şi play-off-ul este în pericol” a declarat Nicuşor Bancu.