Restricţii de circulaţie rutieră, în centrul Craiovei, pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române

0
357

 Astăzi, Primăria Craiova a anunţat închiderea circulaţiei rutiere pe mai multe sectoare de drum din centrul municipiului, pe 24 ianuarie, ziua în care va fi celebrată “Ziua Unirii Principatelor Unite”, primul pas către Marea Unire de la 1918.

Ceremonialului militar dedicat celebrării Zilei Unirii Principatelor Române se va desfășura în Piața “A.I. Cuza”. Astfel, în data de 24.01.2024, intervalul orar 09:00 – 12:00, se va închide circulaţia rutieră pe următoarele străzi:

  • str. “A.I. Cuza”, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. “Unirii” şi intersecţia cu str. “Arieş”;
  • str. “Unirii”, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. “Mihai Viteazul” şi intersecţia cu str. “A.I. Cuza”;
  • str. “Popa Şapcă”;

Traficul rutier, în zona şi perioada menţionate, va fi deviat pe arterele adiacente.

În situația în care autovehiculele staționate în zonele restricționate sau în parcările adiacente acestor zone obstrucționează buna desfășurare a manifestărilor, aceste autovehicule vor fi ridicate și reamplasate în zonele aflate în imediata apropiere.

Accesul în zona restricţionată va fi permis pentru:

  • autovehiculele cu regim de circulație prioritară,
  • pentru riveranii care nu au alt acces către proprietate,
  • pentru vehiculele care transportă persoane cu dizabilități.

Conducătorii auto trebuie să circule cu atenție și să se conformeze semnalizărilor rutiere ce vor fi instituite.