Orban : “Noi avem clar ca obiectiv prioritar un accent pus pe stimularea cercetării”

0
756

Premierul Ludovic Orban a declarat, astăzi, că un obiectiv prioritar pentru Guvern este acela de stimulare a cercetării, indiferent unde se realizează, în institute, universităţi, companii private.”Noi avem clar ca obiectiv prioritar un accent pus pe stimularea cercetării, indiferent unde se realizează ea: în institute de cercetare, în universităţi, cercetarea realizată în companii private, cercetarea realizată de free-lanceri, de echipe de cercetare grupate strict pentru a realiza proiecte de cercetare şi orice alte entităţi în care putem să găsim drumuri noi, soluţii noi pentru a putea să le punem în practică, pentru a putea să le aplicăm în toate domeniile de activitate din societate”, a afirmat Orban, la ceremonia de instalare a noului secretar de stat pentru Cercetare, Dragoş Ciuparu.